Eurodeputata PSD Daciana Sârbu a fost desemnată, ieri, raportor din umbră al Grupului Socialist din Parlamentul European pe tema alimentelor destinate copiilor, care au nevoi nutriţionale speciale. Scopul raportului întocmit de europarlamentarul social democrat este îmbunătăţirea regulilor care privesc producţia şi comercializarea alimentelor destinate copiilor (atât cei sub un an, cât şi cei între 1-3 ani), precum şi persoanele care suferă de afecţiuni ce presupun restricţii nutriţionale. Noile reguli vor privi atât conţinutul produselor, cât şi informaţiile de pe eticheta acestora. De asemenea, prin aceste reglementări se vor stabili şi listele de vitamine sau alte tipuri de suplimente care pot fi adăugate printre ingredientele acestor produse. Obiectivul acestei propuneri legislative este să simplifice reglementările existente şi să asigure standardizarea lor pe teritoriul întregii Uniuni Europene. \"Aceste produse sunt adesea subiectul multor abuzuri; fiind destinate unor categorii de consumatori cu nevoi specifice, speculând buna credinţă a acestora, de multe ori producătorii pretind pe etichetă beneficii pe care alimentul nu le oferă. Aşa vedem pe raft, de exemplu, lapte praf care \"îmbunătăţeşte vederea sugarilor\", deşi nu există niciun studiu care să demonstreze aşa ceva. Vrem ca, prin contribuţia noastră, la PE, să facem în aşa fel încât regulile să fie dure, clare şi uniforme în ţările UE\", a declarat Daciana Sârbu.