Dacii și romanii au reaprins flacăra cetății Tomis

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pentru al cincilea an consecutiv

Dacii și romanii au reaprins flacăra cetății Tomis

Cultură 26 August 2016 / 18:52 2238 accesări

Romani cu armuri grele, scuturi masive din lemn, cu însemnele legiunilor, daci bărboși cu priviri dârze, purtând cu mândrie celebrul stindard dacic cu cap de lup, femei dacice înveșmântate în piei de animale, gladiatori robuști și... nimfe au mărșăluit, vineri seară, pe străzile bătrânului Tomis. Călătoria lor simbolică a pornit din Parcul Arheologic și a avut ca „punct terminus” un alt loc simbolic, dominat de figura legendară a celui mai cunoscut poet al latinității, Publius Ovidius Naso, exilat la Tomis.

Marșul triumfal în fruntea căruia s-a aflat regina Tomiris, întruchipată pentru ultima oară de președintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării, Corina Martin, a inaugurat cea de-a V-a ediție a Festivalului Antic Tomis. Frumoasa lecție de istorie care ține trei zile, ca-n povești, este transformată în realitate de patru asociaţii de reconstituire istorică din țară - Terra Dacica Aeterna din Cluj, Asociaţia Culturală Tomis din Constanţa, Asociaţia Culturală Geto-Dacii din Moldova din Iaşi şi Geto-Dacii Sudcarpatici din Piteşti -, cărora li se adaugă Cercetașii Marini.

Flacăra cetății Tomis a fost aprinsă vineri seară, iar frumoasa poveste continuă sâmbătă, în Parcul Tăbăcărie, cu atelierele de reconstituire istorică, ce vor se deschide de la ora 10.00. Prichindeii se vor bucura de un spectacol de teatru, între orele 15.00 - 16.00, urmat de demonstraţii tactice şi antrenamente militare, pentru toate vârstele. Seara, de la ora 19.00, turiștii din stațiunea Mamaia vor fi surprinși cu o paradă antică pe traseul Piaţeta Casino - Piaţeta Perla. Organizatorii au pregătit o surpriză pentru public în „punctul terminus” al paradei.

Duminică, atelierele de reconstituire istorică se vor desfășura în Parcul Tăbăcărie, între orele 10.00 - 21.00. În program sunt incluse, până la ora 14.00, demonstraţii tactice și antrenamente militare cu public. Ceremonia oficială de închidere a festivalului va avea loc de la ora 15.00, însă peste ediția a V-a a Festivalului Antic Tomis cortina va cădea seara, la ora 21.00, atunci când se vor încheia, conform organizatorilor, atelierele de reconstituire istorică.

Citește și:

Dacii și romanii se pregătesc să pună stăpânire pe Constanța

Festivalul Antic Tomis rămâne fără zeiță. Tomiris se retrage

Festivalul Antic Tomis începe pe 26 august

Trei zile cu lecții vii de istorie, în cetatea Tomisului

În cetatea Tomisului se reiau luptele între daci și romani

Dacii și romanii își stabilesc tabăra în parcul Tăbăcărie

„De când eram mic mă jucam de-a dacii și romanii”

„Când armele tac, meșteșugurile și artele vorbesc”

Dacii şi romanii la... cinema



12