O parte dintre operatorii de plajă care au dat în judecată Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), în februarie 2009, au pierdut procesul, astfel că suprafeţele de plajă administrate de aceştia vor fi scoase la licitaţie în 2010. Direcţia Apelor Dobrogea Litoral a reziliat de drept, încă din luna februarie 2009, mai multe contracte ale unor operatori de plajă care nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale în anii anteriori. Măsura nu a putut fi pusă în aplicare deoarece, în prima fază, unii operatori au decis să acţioneze în instanţă actul administrativ de reziliere, cerînd suspendarea acestei acţiuni. Purtătorul de cuvînt al DADL, Cătălin Anton, a declarat că, în urma judecării cazurilor, au fost respinse acţiunile depuse de următorii operatori de plajă: Romned Port Operator SA - 5 sectoare (din cele 7 deţinute), Bemad Serv SRL - zona Olimp, Bitzi Serv SRL - zona Eforie Nord, Distrilux SRL - zona Cap Aurora, Opal SA - zona Cap Aurora, Massaro Trans - zona Cap Aurora, Tracon SA - zona Năvodari, Compact Company SRL - zona Cordon Eforie, Lead Consulting SRL - zona Mamaia. Aceste zone sînt libere şi vor fi propuse spre închiriere în sezonul estival 2010.