În timpul unui control de rutină, polițiștii de frontieră au descoperit o mașină dată în urmărire internațională de autoritățile din Spania. Oficialii Gărzii de Coastă spun că, la sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă s-a prezentat, pentru efectuarea formalităţilor, Metin C., de 44 de ani, din județul Constanța, care conducea un autoturism marca Daewoo, model Tacuma, înmatriculat în Spania. Verificările au scos la iveală faptul că vehiculul figura în baza de date ca fiind căutat în vederea confiscării de către autorităţile din Spania, din data de 20 februarie 2013. Șoferul le-a declarat poliţiştilor de frontieră că a cumpărat mașina fără a bănui că aceasta a fost furată. Investigatorii au indisponibilizat autoturismul, evaluat la aproximativ 17.000 de lei, iar bărbatului i-a fost întocmit dosar penal.