Damascul cooperează total cu misiunea de dezarmare chimică

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Damascul cooperează total cu misiunea de dezarmare chimică

Externe 24 Octombrie 2013 / 00:00 341 accesări

Guvernul sirian a cooperat total, până în prezent, cu experţii care se ocupă de distrugerea arsenalului chimic al ţării, a apreciat, marţi, şefa misiunii comune a ONU şi a Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), Sigfrid Kaag, la Damasc. Kaag a declarat, de asemenea, că, ratificând convenţia privind armele chimice, Guvernul sirian şi-a arătat angajamentul faţă de misiunea de distrugere a armelor chimice ale ţării. O echipă de inspectori a ajuns la începutul lui octombrie în Siria, pentru a superviza aplicarea rezoluţiei 2118 a Consiliului de Securitate, care ordonează distrugerea arsenalului chimic sirian până la jumătatea lui 2014. ”Termenele sunt o provocare”, a recunoscut Kaag într-un comunicat. Rezoluţia a fost adoptată în urma unui acord ruso-american privind distrugerea arsenalului chimic sirian, care a îndepărtat ameninţarea unui atac american, conturată după atacul chimic imputat regimului, din 21 august, din apropiere de Damasc.

OPTIMISM PREZIDENŢIAL Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, care s-a declarat dispus să candideze pentru un nou mandat, este încântat de susţinerea necondiţionată a aliaţilor săi. Un alt factor care joacă în favoarea sa este reprezintat de mulţumirea pe care a primit-o, mai ales din partea SUA, privind colaborarea cu misiunea comună ONU/OIAC. Într-un interviu difuzat de un post de televiziune cu sediul în Liban, preşedintele al-Assad a declarat că nu vede niciun inconvenient în plan personal în a se prezenta la alegerile din 2014, afirmând în plus că încă nu sunt întrunite condiţiile pentru negocierile de pace cu opoziţia, care ar urma să aibă loc în noiembrie, la Geneva. ”Al-Assad se simte mai încrezător ca niciodată”, consideră Shadi Hamid, director de cercetare la Brookings Doha Center. ”Ideea că el trebuie să plece imediat a fost lăsată deoparte, iar al-Assad este de acum un partener al comunităţii internaţionale în procesul de dezarmare chimică. Chiar SUA au dat înapoi în discursul lor privind necesitatea unei plecări a lui al-Assad, principala revendicare a mişcării de revoltă lansate în martie 2011 şi care s-a militarizat în faţa unei represiuni sângeroase ce a plonjat ţara într-un război soldat cu peste 115.000 de morţi”, a adăugat Hamid. El s-a exprimat înainte ca 11 ţări arabe şi occidentale, între care SUA, să reafirme solemn marţi, la Londra, că preşedintele al-Assad nu va juca niciun rol în viitorul Guvern sirian, în cadrul eforturilor de a convinge opoziţia să participe la conferinţa de la Geneva.

Îndepărtarea de la putere a preşedintelui sirian este înscrisă în comunicatul final al reuniunii Prietenii Siriei, care reuneşte principalii susţinători ai opoziţiei siriene. Aliaţii Damascului, în special Rusia şi Iranul, insistă pentru ca acesta să rămână la putere până la încheierea mandatului său, la jumătatea lui 2014, iar al-Assad mizează mai ales pe faptul că blocul aliat al regimului sirian este coerent, apreciază politologul Hilal Khachane, de la Universitatea Americană din Beirut. Potrivit acestuia din urmă, al-Assad şi-a văzut poziţia consolidată de consecinţele atacului chimic din 21 august, imputat regimului de către opoziţie şi occidentali. În timp ce Washingtonul intenţiona să intervină militar împotriva Siriei în urma acestui atac, un acord ruso-american privind distrugerea armelor chimice siriene a fost încheiat in extremis la sfârşitul lui septembrie. Rezoluţia ONU, emisă în urma acestui acord, stipulează că eliminarea arsenalului chimic trebuie încheiată până la jumătatea lui 2014.

Taguri articol


12