Schimbări în fruntea conducerii PC. Preşedintele PC, Daniel Constantin, a anunţat, ieri, că Biroul Executiv Central l-a validat pe deputatul Damian Florea ca secretar general interimar, în locul lui Codruţ Sereş, după ce acesta din urmă şi-a dat demisia din această funcţie. Damian Florea va ocupa interimar funcţia până la organizarea Congresului, care urmează să valideze persoana care va ocupa funcţia de secretar general în locul lui Sereş. Fost ministru al Economiei, Codruţ Sereş, a fost numit preşedintele companiilor Antena 1 SA şi Intact Production SA, el fiind, totodată, membru al Consiliului de Administraţie al Antena 3 SA, conform datelor din Monitorul Oficial (MO). Potrivit MO din 21 iunie, începând cu 1 iunie 2010, SC TV Antena 1 SA este condusă, cu un mandat de patru ani, de un Consiliu de Administraţie (CA) format din Ioan Codruţ Sereş din funcţia de preşedinte, Sorin Oancea, Pompiliu Sorin Stoian şi Cristian Arsene în calitate de membri şi George Sorin Alexandrescu din funcţia de director general al SC TV Antena 1 SA precum şi membru în CA.