Dacă n-a mers cu probe și cu avocați, afaceristul Dan Adamescu a încercat cu... sentimente. El s-a prezentat ieri la instanță în scaun cu rotile și a cerut înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu controlul judiciar. Pentru ca spectacolul să fie complet, Adamescu a fost ajutat de către persoanele care l-au însoțit și, dintr-un acces de smerenie, dobândit probabil după o „clismă“ financiară aplicată de procurori, nu a făcut declarații nici la intrarea și nici la ieșirea din sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totuși, întrebat de un jurnalist dintr-un trust apropiat taberei sale dacă dosarele în care este acuzat de fapte de corupție sunt o înscenare, afaceristul a dat aprobator din cap. Reamintim că Adamescu este în arest la domiciliu din 30 august, în dosarul șpăgii de la Tribunalul București. El este acuzat că le-a dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă. El a fost arestat preventiv din 6 iunie până în 30 august, când instanţa supremă a decis definitiv înlocuirea controlului cu arestul la domiciliu. Dacă vrea să îi impresioneze pe judecători, Adamescu ar trebui să facă accident și să meargă la instanță după două luni în care a așteptat ca Astra să-i plătească daunele. Sau să încerce și alte dizabilități - baston și ochelari de nevăzător, ținută de pensionar român sau de plătitor de taxe.