Jurnalistul Dan Andronic s-a prezentat joi la sediul DNA. El va fi audiat în calitate de martor, în noul dosar deschis pe numele lui Călin Popescu Tăriceanu, potrivit Antena3 „Ca martor (e chemat, n.r.). Eu cred că știu cel puțin la fel de multe cât știți și dumneavoastră. (...) Tăriceanu a fost interceptat tot timpul, ați văzut”, a declarat jurnalistul Dan Andronic la intrarea în sediul DNA. DNA a anunțat, oficial, că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat că ar fi primit aproape 800.000 de dolari de la de la reprezentanții unei companii austriece pentru a încheia mai multe acte adiționale la un contract comercial, banii fiind folosiți pentru campania electorală. Potrivit sursei citate, în cauză se derulează anchetă și față de alte persoane pentru complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl privește pe demnitar, actualmente senator, efectuarea urmăririi penale pentru infracțiunea de luare de mită este condiționată de obținerea unui aviz din partea Senatului.
DELARAȚIE LA IEȘIREA DE LA DNA
Nicio legătură cu niciun Tăriceanu. Am fost chemat în alt dosar
Jurnalistul Dan Andronic a declarat, după ce a fost audiat mai multe ore de către procurorii DNA, că nu a fost chemat ca martor în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu, ci în alt dosar despre care a refuzat să dea detalii. Andronic a spus că s-a intrat într-o zodie a telenovelelor, scrie Mediafax.
„Răspunsul nu. Nicio legătură cu niciun Tăriceanu. Am intrat într-o zodie a telenovelelor, dovadă și cum s-a făcut setup. Am fost chemat ca martor într-un alt dosar. Atât pot să vă spun”, a declarat jurnalistul Dan Andronic, la ieșirea din sediul DNA, refuzând să ofere mai multe informații cu privire la cauza în care a fost chemat.