Dan Bittman, zburat de la Finanţe

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dan Bittman, zburat de la Finanţe

Monden 02 Iunie 2010 / 00:00 515 accesări

Ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, a decis să reducă la jumătate numărul de consilieri, posturile ocupate de Dan Bittman şi alţi trei consilieri personali fiind restrcuturate chiar de… Ziua Copilului. Celebru pentru naivitatea cu care a acceptat să se ocupe de imaginea unuia dintre cele mai înjurate ministere ale Puterii, cântăreţul a trecut, ieri, prin clipe penibile, în momentul în care a negat faptul că ar fi fost concediat, declarând că a decis personal să demisioneze. Patru din cele opt posturi de consilieri personali de la cabinetul minstrului au fost restructurate ca urmare a măsurilor de austeritate asumate de Guvern, potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor. Cei opt consilieri au avut, în luna aprilie, venituri cuprinse între 2.000 lei şi 7.000 lei, potrivit informaţiilor prezentate de instituţie.

„Mi-am dat demisia, de astăzi. Împreună cu alţi trei colegi din minister am decis să ne dăm demisiile, dat fiind vorba de această restructurare. Decât să se tot spună despre mine că sunt angajat acolo pe banii contribuabililor, deşi eu mi-am donat salariile, mai bine mi-am dat demisia. Este un moment bun pentru o astfel de decizie, am vrut să înceapă restructurarea cu mine\", a spus Dan Bittman.

Solistul formaţiei Holograf a fost numit, în luna ianuarie, în funcţia de consilier al ministrului Finanţelor Publice pe probleme privind imaginea instituţiei în rândul populaţiei. „Este o experienţă fantastică să ai şansa să stai lângă un ministru, să vezi cum se iau deciziile\", a mai menţionat cântăreţul, în loc de epilog, pe fondul crizei finaciare care a aruncat ţara în haos.



12