Comitetul Naţional Executiv al PPDD l-a validat pe Dan Diaconescu drept candidatul oficial al partidului la alegerile prezidenţiale, semnăturile necesare susţinerii candidaturii urmând să fie depuse la BEC în 22 septembrie, conform unui comunicat transmis astăzi de formaţiunea politică. Conducerea PPDD s-a întrunit în ieri, la Palatul Parlamentului, în şedinţa Comitetului Executiv National al PPDD, membrii acestui for validând, prin vot, în unanimitate, pe Dan Diaconescu drept candidatul oficial al partidului la alegerile prezidenţiale, se arată în comunicatul PPDD. Conform sursei citate, PPDD "a strâns deja, la nivelul întregii ţări, peste 1 milion de semnături necesare susţinerii candidaturii lui Dan Diaconescu", acestea urmând să fie depuse la BEC în data de 22 septembrie. "De asemenea, având în vedere contextul generat de Ordonanţa de Urgenţă pentru reglementarea unor măsuri privind funcţionarea administraţiei publice locale, care legitimează traseismul politic, PPDD rămâne consecvent valorilor şi principiilor promovate în faţa electoratului, sens în care se pronunţă încă o dată, ferm, împotriva migraţiei politice", se mai arată în comunicat.