Dan Diaconescu va fi eliberat

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dan Diaconescu va fi eliberat

Eveniment 26 Iunie 2010 / 00:00 639 accesări

Dan Diaconescu, patronul televiziunii OTV, va fi eliberat, după ce Tribunalul Bucureşti i-a admis recursul declarat împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 1, prin care a fost arestat pentru 29 de zile, în timp ce colaboratorul său, clarvăzătorul Doru Pârv, rămâne în arest, contestaţia sa fiind respinsă. Decizia magistraţilor e definitivă. Hotărârea instanţei a fost primită cu aplauze de circa 30 de susţinători ai lui Diaconescu, care au fost prezenţi în sala de judecată, la pronunţare. Printre interdicţiile care i s-au impus lui Diaconescu, care nu are voie să părăsească ţara, se numără şi aceea de a nu lua legătura cu primarul arădean, Ion Moţ, cu Doru Pârv şi cu cea care a filmat materialul din comuna Zărand, Mihaela Moise. Dan Diaconescu a spus în faţa judecătorilor Tribunalului că procurorul de caz s-a bucurat “ca un toreador” la aflarea verdictului de arestare. În susţinerea recursului său, avocaţii Gheorghiţă Mateuţ şi Ovidiu Buduşan au spus că decizia judecătoriei prin care patronul OTV a fost arestat preventiv nu este legală. În primul rând, a fost invocată necompetenţa DNA de anchetare a faptelor lui Diaconescu, dar şi faptul că dosarul a fost analizat înainte de un alt procuror, care nu a solicitat arestarea sa. Avocatul Daniel Fenechiu, care l-a reprezentat pe Doru Pârv, a spus că nu reprezintă pericol public şi nu este vina acestuia că nu a putut prezenta la DNA o fişă de cazier completă. După cum s-a văzut, Fenechiu nu a reuşit să convingă instanţa. De cealaltă parte, procurorul de şedinţă a susţinut că Dan Diaonescu nu a fost sincer atunci când a dat declaraţii la DNA, caracterizându-l pe acesta drept “un adevărat pericol public”. Mai mult, procurorul a reprodus în şedinţa de judecată o parte din injuriile care i-au fost aduse la postul de televiziune OTV: “Domnule procuror, eşti un bou” sau “cap de râmă fără dinţi”. Dan Diaconescu a adăugat, în ultimul cuvânt în faţa instanţei, că se bucură de o cotă de 65% credibilitate în România, iar el nu are nicio vină că anumiţi colegi de-ai săi “fac manopere” pe la spatele său. Mai mult, el s-a întrebat retoric de ce procurorul l-a acuzat că aduce în emisiunile de la OTV numai infractori: “Oare Traian Băsescu, Elena Udrea, Victor Ponta sunt infractori?”.



12