Dan Paul renunţă la funcţia de administrator al THR Marea Neagră

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dan Paul renunţă la funcţia de administrator al THR Marea Neagră

Economie 09 Februarie 2010 / 00:00 346 accesări

Dan Paul, preşedintele Asociaţiei Brokerilor şi actualul vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie (CA) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), va candida pentru funcţia de preşedintele al CA al BVB. „Voi candida la preşedinţia BVB. Cred că bursa are nevoie de o viteză mai mare de dezvoltare şi voi încerca să imprim un alt ritm. Cred că trebuie să începem şi un nou program de road-show-uri pentru a atrage companii la bursă, într-un mod mai agresiv, adică să nu mai stăm în birou, ci să mergem noi după companii”, a declarat Dan Paul. El a adăugat că pentru a candida la funcţia de preşedinte al CA al BVB va demisiona din funcţia de administrator al firmei THR Marea Neagră, pentru a respecta astfel prevederile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) potrivit cărora un administrator al unei burse nu poate să fie membru al CA la o companie listată. Pentru o poziţie de membru al Consiliului de Administrator al Bursei au anunţat până în prezent că vor candida un reprezentant al SSIF Broker (BRK), Ciprian Zah, şi directorul Corporate Affairs al Electrica, Eugen Brădean. Dan Paul deţine din 2006 funcţia de preşedinte al Asociaţiei Brokerilor. Totodată, el este vicepreşedinte al BVB şi preşedintele CA al casei de brokeraj Finaco Securities. Acţionarii BVB vor alege la 19 februarie noii membrii ai CA şi urmează să analizeze unele modificări la actul constituiv al Bursei, în vederea listării operatorului de piaţă pe propria platformă.

Taguri articol


12