Visul, reziduu al existenţei diurne (S. Freud), este transformat de Dan Puric în pană. Într-o bună zi, actorul mergea pe stradă, şi, deodată, din înalt, se prăvăli o pană. Mai întîi pe umărul stîng, apoi pe cel drept, Dan Puric simţi că începe să zboare. Şi cum se ridica el de la pămînt, îşi văzu umbra încremenită pe trotuar, implorîndu-l să se întoarcă. Lucru imposibil, deoarece un actor adevărat nu poate porni decît pe calea fără de întoarcere, fără de pulbere, fără de timp, calea artei. Umbra rămase, umilită, la pămînt, urmîndu-l pe actor la spectacole şi aplaudîndu-l fără reţineri. S-au tot scuturat, în apropierea lui Dan Puric, semnificaţiile teatrului-dans, mişcării, limbajului non-verbal. Este adevărat, sînt toate acestea la un loc, mai mult sau mai puţin adevărate, şi încă ceva în plus. Ce face Dan Puric pe scenă transcende simplul mecanism al mişcării (care poate fi însuşit de orice actor bun care exersează disciplinat zi de zi, oră de oră şi care este convins de ceea ce face), căci toate gesturile sale au corespondenţă în imponderabil. Aşa îşi gîndeşte acest actor structurile sale artistice. Gesturile sale, desprinse de la pămînt, au căpătat naturaleţea şi graţia aripilor. Nu ştiu dacă visul său este acela de a zbura, dar cu siguranţă se comportă ca atare. Curajul său de a împărtăşi publicului cele mai intime gesturi din vis este aliniat, în spectacolul său, la starea de tristeţe creştină. Încercarea de atingere a înaltului, zbuciumul, alunecarea, chinul artistului de a accede la starea de graţie deplină, nesiguranţa şi, în cele din urmă, uimirea în faţa revelaţiei supreme se confundă cu tormentările revelatorii ale vechilor creştini. Acesta este „Visul” lui Puric, actorul care, cu un ochi plînge şi cu celălalt rîde. Dualitatea aceasta se suprapune, la primele nivele ale înţelegerii, peste bufonerie şi seriozitate, peste umorul negru (formă de umor caracteristică) şi tristeţe. Şi este minunat. Spectacolul său, one-man-show, este un parcurs dificil, căci presupune, mereu, interacţiunea cu publicul, cu reacţiile sincere ale spectatorilor. Publicul constănţean a constituit, pentru actor, o surpriză extrem de plăcută: „Mă bucur enorm de mult că am avut această oportunitate, de a juca, din nou, la Constanţa. Aceasta nu este o gratuitate. Publicul Constanţei este un public extraordinar de inteligent şi de sensibil. În timpul spectacolului am avut însă un sentiment foarte ciudat. Au existat nişte inerţii, nişte momente de aşteptare, pînă la reacţiile efective, fascinant de inteligente şi de sensibile. Acest lucru se întîmplă din cauza faptului că publicul este stîrnit rar. I se cere, din păcate, foarte rar să fie inteligent. Iniţiativa Fundaţiei Sfinţii Martiri Brîncoveni este cu atît mai binevenită, cu cît peisajul artistic al Constanţei este contaminat de manele, de neprofesionalism, de inepţii halucinante şi de divertisment de foarte proastă calitate”, a declarat actorul la conferinţa de presă susţinută sîmbătă (5 mai - n.r.) la Casa de Cultură a Sindicatelor. Ce face din „Visul” un spectacol atît de bine primit în toată lumea? Răspunsul actorului. Adesea, singurul feed-back pe care publicul îl are de la actor este la aplauze, atunci cînd actorul îşi lasă personajul în urmă şi vine la rampă, se apleacă, acceptînd adulaţiile şi zîmbind cu o oboseală strălucitoare. Dan Puric interacţionează necontenit cu spectatorii săi, iar răspunsul său la reacţiile (ne)aşteptate ale sălii este mereu altul, mereu nou, astfel încît spectacolul îşi păstrează, tot timpul, doza „de premieră”. Spectacolul „Visul” - Fotograful, Tentaţia, Toreadorul, Pianistul, Love-Story, Cowboy, Evadarea, Mîinile, Vis. Acestea sînt ipostazele în care actorul s-a oferit publicului în seara de vineri (4 mai - n.r.), pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Constanţa. Evenimentul a fost produs de Şcoala Brîncovenească - Fundaţia „Sfinţii Martiri Brîncoveni”, iar fondurile şi donaţiile vor fi folosite în acţiuni de ajutorare a vieţii copiilor născuţi şi nenăscuţi, acţiuni pentru care fundaţia creştină este recunoscută la nivel naţional.