Dan Şova, audiat la DNA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dan Şova, audiat la DNA

Politică 11 Februarie 2015 / 09:22 171 accesări

Dan Şova a venit la DNA, miercuri dimineaţă, surse judiciare spunând că fostul ministru al Transporturilor va fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu, în legătură cu contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari. Surse judiciare au declarat că fostul ministru al Transporturilor Dan Şova a fost citat să se prezinte la Direcţie Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a da declaraţii în dosar. Dan Şova este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei. Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie - 13 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi ICM - SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al CET, să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu. În acest fel, Şova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA "Şova şi Asociaţii". De asemenea, ar fi conceput termenii şi condiţiile contractului şi l-a semnat din partea SCA "Şova şi Asociaţii", obținând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), susţin procurorii anticorupţie.



12