În urmă cu aproape o lună, procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar față de fondatorul Partidului Conservator (PC), Dan Voiculescu, în dosarul de șantaj. Conform procedurilor, Voiculescu trebuie să se prezinte de două ori pe săptămână la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Ilfov, însă politicianul este de părere că măsura nu este necesară în cazul său, motiv pentru care cere ridicarea controlului judiciar. „Le-am spus procurorilor DNA că aş dori să nu mă mai duc permanent la Poliţie, pentru că nu sunt motive. De plecat din ţară nu plec, că oricum concediul l-am stricat. Să stea toată lumea liniştită, nu sunt motive”, a spus Voiculescu. El a adăugat că are suficiente argumente pentru contestarea controlului judiciar. „Eu am motivat în felul următor: nu sunt vinovat, există prezumţia de nevinovăţie, iar expunerea asta excesivă, practic, creează imaginea unui om care, dacă în fiecare zi sau de două ori pe săptămână merge la Poliţie, înseamnă că are nişte probleme. Eu, deocamdată, nu am niciun fel de problemă. Vă repet, această anchetă este în derulare și o să se vadă că nu l-am cunoscut pe unul şi pe altul”, a explicat Voiculescu.