Dan Șova, despre acuzațiile DNA: "Sunt neîntemeiate"

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dan Șova, despre acuzațiile DNA: "Sunt neîntemeiate"

Politică 17 Martie 2015 / 19:02 288 accesări

Senatorul PSD Dan Șova afirmă că acuzațiile care i se aduc în dosarul în care DNA a solicitat încuviințarea reținerii sale și arest preventiv sunt neîntemeiate. Acesta a fost invitat la Comisia juridică pentru a-și studia dosarul, iar după opt ore petrecute la comisie Șova a precizat că nu poate comenta conținutul dosarului în fața presei, dar că își va susține punctul de vedere, miercuri, în fața senatorilor juriști. "Acuzațiile sunt neîntemeiate. În rest mă pronunț mâine în fața comisiei și după aceea în fața plenului", a afirmat Șova. Potrivit președintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc, Dan Șova urmează să fie audiat în comisie miercuri, iar la ora 13.00 senatorii urmează să dea un vot cu privire la solicitarea primită de la DNA. Raportul Comisiei juridice va fi ulterior înaintat Biroului permanent al Senatului și apoi plenului Senatului, care va discuta cazul Șova cel mai probabil săptămâna viitoare, în ședința de luni. Laura Codruța Kovesi i-a transmis procurorului general să sesizeze Senatul pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova cu privire la săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, în dosarul privind fapte de corupție la companiile energetice Turceni și Rovinari.

Taguri articol


12