Dani Alves va evolua la Juventus Torino

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Dani Alves va evolua la Juventus Torino

25 Mai 2016 / 22:47 493 accesări

Site-ul catalan Sport.es anunţă că Dani Alves, fundaşul echipei FC Barcelona va evolua la Juventus Torino, campioana Italiei. Negocierile între Alves şi Juventus Torino au început în luna aprilie, iar cele două părţi s-au înţeles după finala Cupei Spaniei.

Finala Cupei Spaniei, FC Barcelona-FC Sevilla, a fost ultimul meci jucat de Dani Alves pentru gruparea catalană. În prezent, fotbalistul se află în cantonamentul naţionalei Braziliei şi se pregăteşte pentru Copa America, turneu care va avea loc în Statele Unite ale Americii.

Potrivit Sport.es, Dani Alves pleacă de la campioana Spaniei şi din cauza salariului considerat prea mare de către conducătorii echipei FC Barcelona. După Dani Alves, Juventus este pe cale să îl transfere şi pe Javier Mascherano. Campioana Italiei este în negocieri avansate cu fotbalistul argentinian.

În vârstă de 33 de ani, Dani Alves a evoluat de-a lungul carierei la echipele Bahia, FC Sevilla şi FC Barcelona.

Dani Alves a cucerit Liga Campionilor (4), campionatul Spaniei (5), Cupa Spaniei (4), Supercupa Spaniei (6), Campionatul Mondial al Cluburilor (3)

Potrivit transfermarkt.de, pe 3 februarie 2012, Dani Alves era cotat pe piaţa transferurilor 36.000.000 de euro, iar pe 22 februarie 2016, cota fotbalistului brazilian a scăzut până la 9.000.000 de euro.

Taguri articol
DaniAlvesJuventusTorino


12