Federaţia Română de Rugby (FRR) a anunţat nominalizările pentru titul de “Cel mai bun jucător român în 2010“. În cursa pentru acest titlu care răsplăteşte munca şi contribuţia adusă rugby-ului românesc în 2010, FRR a nominalizat zece sportivi. Pentru un vot cât mai corect şi mai aproape de inimile suporterilor, FRR a decis ca 50% din importanţa rezultatului final să aparţină forului românesc şi 50% suporterilor care îşi pot vota favoritul până luni, 27 decembrie, pe site-ul www.frr.ro. Printre cei zece nominalizaţi se află şi Daniel Carpo (26 ani), căpitanul echipelor Rugby Club Judeţean Farul şi Stejarii Bucureşti, desemnat deja “Cel mai bun rugbyst constănţean în 2010“. „Ar fi extraordianr pentru mine să închei acest an cu un astfel de titlu. Indiferent de rezultat însă, este o onoare că am fost nominalizat. Am dat în acest an totul pentru echipa de club şi pentru Naţională şi pot spune că este cel mai bun an din carieră. A fost un sezon plin, încărcat cu multe meciuri oficiale, cu bune şi mai puţin bune, dar cel mai important este că România s-a calificat la Campionatul Mondial. Cred că ascensiunea din ultimul an este rezultatul maturităţii sportive la care am ajuns, dar şi a unei munci depuse“, a declarat Carpo. Iată cele zece nominalizări şi motivaţiile: Marius Tincu - pentru constanţa şi consistenţa evoluţiilor sale la echipa naţională şi la echipa de club; Valentin Ursache - pentru parcursul bun din campionatul intern şi pentru evoluţiile de la echipa naţională; Sorin Socol - pentru abilităţile de lider pe care le-a arătat în nenumărate ori şi pentru evoluţiile de la echipa naţională; Daniel Carpo - pentru meciurile bune din campionatul intern şi echipa naţională şi pentru partidele reuşite în Cupa Challenge; Ovidiu Toniţa - pentru determinarea şi dăruirea cu care a reprezentat naţionala în acest an şi pentru constanţa evoluţiilor la echipa de club; Alexandru Manta - pentru prestaţiile remarcabile la echipa naţională şi echipa de club; Valentin Calafeteanu - pentru revenirea după accidentarea gravă suferită în meciul cu Rusia şi contribuţia adusă în jocul echipei naţionale; Dan Dumbravă - pentru eficienţa transformărilor de la echipa naţională şi echipa de club; Mădălin Lemnaru - pentru finalul de sezon reuşit la echipa naţională şi la selecţionata Stejarii Bucureşti; Cătălin Fercu - pentru calitatea jocului arătat şi inspiraţia dovedită în meciurile naţionalei. Rezultatul va fi anunţat pe 29 decembrie.