Daniel Constantin: Mi-am făcut-o cu mâna mea. Nu îmi dau demisia din ALDE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Daniel Constantin: Mi-am făcut-o cu mâna mea. Nu îmi dau demisia din ALDE

Politică 26 Martie 2017 / 19:53 1308 accesări

Copreşedintele Daniel Constantin a declarat,duminică, după retragerea sprijinului politic, că “şi-a făcut-o cu mâna sa” pentru că de-a lungul timpului a acceptat ca Tăriceanu îşi aducă mai mulţi oameni decât prevedea Statutul, afirmând că nu demisionează din ALDE şi nu începe un nou proiect politic.

“Mi-am făcut-o cu mâna mea pentru că de-a lungul timpului am acceptat ca domnul Tăriceanu să pună mai mulţi oameni, deşi statutul spunea că trebuie să fie paritate. Deci, pentru că am mers pe buna-credinţă a domniei sale. Din păcate, de doi ani de zile probabil că urmăra să ajungem în acest moment. După ce a intrat în casă, să ne scoată pe noi din casă. Au intrat în casa noastră în fiecare lună, în fiecare an şi au spus că mai anumiţi prieteni care să vină alături de domniile lor şi astăzi suntem într-o situaţie caraghioasă ca un copreşedinte să ceară revocarea unui alt copreşedinte dintr-o anumită funcţie pe care o are partidul în guvern”, a declarat copreşedintele ALDE Daniel Constantin.

Daniel Constantin a afirmat că nu va demisiona din ALDE şi nu va începe un nou proiect politic.

"Sunt foarte mulţi colegi care mi-au solicitat să pornim un alt proiect politic. Am refuzat această solicitare pentru că nu vreau să dau impresia că am avut un astfel de gând. Am spus de la început: nu vreau altceva decât în ALDE să se respecte legea. Nu vreau altceva decât să ne întoarcem la litera statutului. Ca atare, nu voi face un alt proiect politic. (...) Sunt membru ALDE în continuare, eu nu îmi dau demisia din ALDE şi voi susţine în continuare Guvernul", a susţinut Daniel Constantin.

Constantin a precizat că relaţia pe care o are cu fostul premier Victor Ponta nu are legătură cu politica.

“Mi s-a reproşat în interiorul discuţiilor că m-am văzut şi că mă văd cu domnul Ponta şi le-am spus celor care au uitat ca am o relaţie bună cu domnul Ponta care nu are nimic de a face cu politica şi că indiferent că nu mai ocupă funcţia de preşedinte al PSD sau prim-ministru eu nu îmi schimb părerea aşa cum, din păcate, alţii au făcut-o”, a spus copreşedintele ALDE.

Daniel Constantin i-a reamintit lui Tăriceanu “cum păşea pe scările Guvernului, mergând pentru sprijin la Victor Ponta”.

“Îmi amintesc momentul în care domnul Tăriceanu păşea pe scările Guvernului, mergând pentru sprijin la domnul Ponta. Se pare că acum o întâlnire în care vorbim cu totul şi cu totul altceva decât politică este clamată şi este folosită de domnul Tăriceanu pentru a arăta eventuale direcţii pe care le-aş lua în activitatea politică. Am spus-o, spre ghinionul domniilor lor, eu nu am schimbat niciun partid politic. Am intrat în politică în PC şi sunt membru al continuatorului Partidului Conservator. Nu am trădat niciodată pe nimeni şi nu am abandonat oamenii”, a mai spus copreşedintele ALDE.

Taguri articol


12