Primul mare „ciolănar” din PDL care părăseşte partidul este consilierul prezidenţial Daniel Funeriu, care l-a informat pe Vasile Blaga, printr-o scrisoare, că demisionează din formaţiune. „Am înţeles că este în discuţie o propunere de excludere a mea din partid, care nu a fost respinsă public de conducere. Prefer să nu îi pun pe colegii din PDL în situaţia unui conflict de loialitate: să ridice mâna împotriva voinţei conducerii sau să ridice mâna împotriva unui coleg căruia nu au ce-i reproşa”, scrie Funeriu. El spune că nu va privi în urmă cu mânie şi că îşi va aminti de luptele duse împreună cu cei din partid. Consilierul prezidenţial a postat documentul scanat pe un site de socializare, cu menţiunea „Nu îi încurajez pe cei care împărtăşesc direcţia actuală a PDL să-mi urmeze exemplul”. Dacă este să ne luăm după „bursa zvonurilor”, cel mai probabil şi alţi „grei” ai partidului vor pleca din PDL, pentru a lua calea Mişcării Populare, indiferent de forma pe care aceasta o va avea, fundaţie sau partid. (T.I.)