Elevii şi preşcolarii intră, începând de sâmbătă, în vacanţa de vară, care va dura până la 11 septembrie inclusiv, potrivit Ordinului privind structura anului şcolar 2010-2011, emis de ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. În anul şcolar 2011-2012, primul semestru va începe la 12 septembrie şi se va ...
Educaţia reprezintă singura modalitate prin care un popor poate evolua, poate ajunge la un nivel de trai mai bun. În ciuda acestei realităţi pusă deja în practică de statele civilizate, care au inclus Educaţia în planul de Dezvoltare Durabilă, în ultimii ani, guvernanţii din România au făcut tot ...
Faptul că Legea Educaţiei Naţionale, realizată şi promulgată la cererea ministrului de resort Daniel Funeriu, îi nemulţumeşte pe toţi cei implicaţi în sistemul educaţional românesc (părinţi, elevi, cadre didactice studenţi şi profesori universitari) nu reprezintă o noutate, păgubiţii actului ...
Pentru elevii care au absolvit clasa a XII-a, greul abia începe, astăzi fiind prima zi a examenului de bacalaureat. Pentru prima probă din cadrul evaluării (proba A), de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, s-au înscris 7.734 de elevi. Aceştia vor fi evaluaţi pe ...
REACŢII POST NUMIRE. Reacţiile după instalarea noului ministru în fotoliul Muncii încă curg gârlă şi deloc în favoarea noului venit în Guvern. Preşedintele Consiliul Naţional al PSD, Adrian Năstase, recunoaşte inteligenţa lui Sebastian Lăzăroiu, dar nu-l consideră potrivit pentru \"jobul\" din ...
DEPOLITIZARE ÎN EDUCAŢIE. Într-un sistem educaţional ultra politizat, Uniunea Social Liberală a lansat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, propria viziune pentru Educaţie, care presupune, în primul rând, depolitizarea sistemului educaţional. La prezentarea programului au participat preşedintele PNL, Crin ...
Aproape 60 de metodologii de aplicare a Legii Educaţiei Naţionale vor fi postate pe site-ul Ministerului Educaţiei, până la sfârşitul acestei săptămâni, pentru a intra în dezbatere publică, a declarat, vineri, ministrul Daniel Funeriu. „Până la sfârşitul săptămânii, un număr de aproximativ 60 ...
Elevii vor avea, din anul şcolar 2011 - 2012, o săptămână dedicată activităţilor extracurriculare, denumită „Şcoala altfel”, aceasta fiind stabilită înaintea vacanţei de primăvară, a declarat, vineri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. „Nu avem suficiente activităţi ...
RECLAMAŢII DE LA PĂRINŢI. Ziua Internaţională a Copilului ar trebui să fie un prilej pentru toţi copiii, mai mari sau mai mici, de a se bucura de activităţi extraşcolare destinate exclusiv lor. Nu se întâmplă aşa şi la Eforie. Exact de 1 Iunie, zi în care Complexul Hotelier Dunărea, cu sprijinul ...
Repetând „placa” de anul trecut, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că măsurile luate în acest an pentru a împiedica fraudarea examenului de bacalaureat vor fi mai drastice. Printre metodele propuse de demnitar se numără, din nou, supravegherea video a candidaţilor. Spunem din nou ...
Dorinţa ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, de a modifica structura anului şcolar este pe cale să devină realitate. Demnitarul a anunţat, ieri, că anul şcolar 2011-2012 va continua să fie organizat pe semestre, primul urmând să înceapă luni, 12 septembrie, şi să se încheie pe 23 decembrie 2011 ...
Măsurile de securitate pentru eliminarea fraudei la examenul de bacalaureat au fost întărite, iar cei care copiază vor fi şi mai drastic sancţionaţi, ei fiind eliminaţi şi primind interdicţie de a participa la două sesiuni, a anunţat, ieri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. „Cuvântul cheie la ...
Noua Comisie Naţională de Atestare a Titlurilor Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a respins, în acest an, 38 de teze de doctorat şi a validat doar jumătate din dosarele de posibili conducători de doctorat. Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel Funeriu, a declarat că, în 2010, vechea ...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a fost acuzat de membrii comisiilor reunite de învăţământ de la Parlament, de aroganţă şi de faptul că nu a depolitizat numirile pe funcţii din învăţământ. În cadrul discuţiilor avute la Parlament de ministrul Educaţiei cu senatorii şi deputaţii comisiilor de ...
Tinerii români care doresc să-şi facă o viaţă în afara hotarelor ţării nu se vor putea baza pe diplomele obţinute în România pentru a obţine o slujbă bună. Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat că va mai dura cel puţin o generaţie până când diplomele româneşti vor ajunge la standarde ...
Preşedintele Turkmenistanului, Gurbangulî Berdîmuhamedov, efectuează o vizită oficială în România, în perioada 11 - 13 mai, fiind primit, ieri, la Palatul Cotroceni, de şeful statului român, Traian Băsescu. Cu această ocazie, preşedintele României a afirmat că proiectul Nabucco este ...