De la începutul anului, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, se laudă cu proiectul „Şcoala Discovery”, dezvoltat în parteneriat cu Discovery Networks, care constă în prezentarea, începând cu 16 ianuarie, pe canalul Discovery Channel, de la ora 14.00, zilnic, a unui program educaţional. Proiectul ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat sentinţa în dosarul “Curăţenie pe Chei”, în care au fost trimişi în judecată fostul preşedinte Traian Băsescu şi şapte patroni de companii de construcţii, sub acuzaţia de favorizare a infractorului, mită şi primire de foloase necuvenite ...
Sătui să fie ignoraţi de actuala guvernare, sute de profesori din Bucureşti au ieşit, vineri, în stradă, pentru a cere să le fie respectate drepturile. Membrii celor trei federaţii reprezentative din învăţământul preuniversitar (Federaţia Educaţiei Naţionale/FEN, Federaţia Sindicatelor Libere din ...
Noile prevederi ale Legii Educaţiei în ceea ce priveşte alegerea structurilor de conducere din cadrul facultăţilor au reuşit să politizeze universităţile din România, în ciuda declaraţiilor ministrului de resort, Daniel Funeriu, care afirma că vrea depolitizarea sistemului de învăţământ românesc ...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, ieri, că una dintre cele mai importante consecinţe ale introducerii clasei pregătitoare în acest an este faptul că 20.000 de copii care nu ar fi beneficiat altfel de şcolarizare vor merge la şcoală. Dovedind faptul că nu s-a documentat deloc în ceea ce ...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, demonstrează, din nou, că problemele reale ale sistemului de învăţământ din România îi sunt total necunoscute, preferând o spoială de suprafaţă în locul unei reparaţii capitale. Începând de ieri, în întreaga ţară se derulează proiectul „Şcoala ...
Sub conducerea portocalie, actele normative adoptate în România au căpătat câteva caracteristici aparte, care le deosebesc de „suratele” lor din celelalte state UE. În primul rând, nu mai trec prin Parlament, pentru a fi dezbătute cum este normal şi democratic, ci sunt asumate de Guvern. În al ...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, pare decis să provoace haos în sistemul de învăţământ românesc. După ce a modificat modul de desfăşurare a examenului de bacalaureat, mutând susţinerea probelor de evaluare a competenţelor după finalizarea cursurilor (până acum acestea au fost susţinute în ...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, face ce face şi demonstrează, din nou, că nu are nicio legătură cu ce se petrece, în acest moment, în Educaţie. În loc să rezolve problemele urgente ale sistemului de învăţământ din România, ministrul Funeriu a aprobat un act normativ care prevede înfiinţarea de ...
Membrii Uniunii Studenţilor din România (USR) îl acuză pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, că le „calcă în picioare drepturile” şi îi solicită acestuia adoptarea urgentă a Codului drepturilor şi obligaţiilor studenţilor, în forma propusă de federaţiile studenţeşti. De asemenea ...
În timp ce şcolile se dărâmă, reparaţiile fiind realizate pe banii părinţilor, iar profesorii se chinuie zilnic pentru a putea supravieţui din salariile de mizerie pe care le primesc, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, este preocupat de proiecte de domeniul ştiinţifico-fantasticului, care nu vor rezolva ...
Ungurii ne demonstrează încă o dată că acţiunile separatiste nu sunt doar vorbe în vânt. În acest sens, Primăria Miercurea Ciuc a amplasat stema Ungariei pe frontispiciul Liceului Marton Aron din Miercurea Ciuc, acţiune care este permisă chiar de atutorităţile de la Bucureşti, care, de dragul ...
Reprezentanţii celor trei sindicate semnificative din învăţământul preuniversitar românesc - Federaţia „Spiru Haret”, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Educaţiei Naţionale (FEN) – se vor întâlni, săptămâna viitoare, pentru a stabili calendarul ...
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a descoperit cum să scape de corupţia din sistemul de învăţământ românesc! Nu, nu este vorba despre organizarea de concursuri „pe bune” pentru directorii unităţilor de învăţământ, fapt ce ar duce la eliminarea numirilor politice şi la controlul politic ...
Marii oameni de afaceri din România au aflat, deja, că cel mai profitabil partener de afaceri este statul. Aşa se face că, în ultimii ani, contractele cu statul român au fost printre cele mai vânate de firmele din România. Mai grav este că, în multe cazuri, în spatele firmelor se află fie demnitari ...
Statutul studentului trebuie validat de către rectorii nou aleşi, din punct de vedere legal nu există un termen la care acest cod care cuprinde drepturile şi obligaţiile studenţilor să intre în vigoare, a declarat, ieri, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. \"Este adevărat că am vorbit despre posibila ...