Daniela Hantuchova, adversara Simonei Halep în turul 2 al turneului de la Dubai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Daniela Hantuchova, adversara Simonei Halep în turul 2 al turneului de la Dubai

Sport 16 Februarie 2015 / 20:17 241 accesări

Jucătoarea slovacă Daniela Hantuchova, locul 47 WTA, a învins-o, astăzi, cu scorul de 7-6 (5), 3-6, 6-3, pe sportiva germană Mona Barthel, locul 39 WTA, şi s-a calificat în turul doi al turneului de categorie Premier 5 de la Dubai, în care o va avea ca adversară pe Simona Halep, locul 4 WTA. Sportiva din Slovacia, în vârstă de 31 de ani, fostă numărul 5 WTA în 2003, a câştigat după un meci de două ore şi 40 de minute. Halep şi Hantuchova s-au mai întâlnit de trei ori până în prezent, iar românca s-a impus de fiecare dată. Simona Halep este calificată direct în turul 2, din postura de principală favorită, ea urmând să evolueze, mâine, cu Daniela Hantuchova. În sesiunea de seară, înaintea meciului româncei, va avea loc, de la ora 17.00, partida Elina Svitolina (Ucraina) - Petra Kvitova (Cehia, cap de serie numărul 2).

Taguri articol


12