Alexandra Olteanu, o dansatoare în vârstă de 16 ani, care a fost alături de Loredana în toate concertele ei importante din ultima vreme, a intrat în comă după ce, spun părinţii ei, ar fi fost plimbată timp de 12 ore fără ca medicii să-i pună un diagnostic corect.
Tot calvarul a început în urmă cu o săptămână, atunci când Alexandra a ajuns la Camera de Gardă a Spitalului „Matei Balş” din Capitală, însoţită de mama ei. „A fost purtată timp de 12 ore de la medic la medic, nimeni nu a ştiut să-i pună un diagnostic, deşi noi, părinţii, bănuiam cu două zile înainte să intre în comă că asta ar putea fi o meningită. Cu o zi înainte să intre în comă, m-am dus cu ea la spital, pentru că se simţea rău, iar de la Camera de Gardă ne-au trimis acasă, spunând că este otită. Am rugat-o să-i facă fetei un RMN, iar doctoriţa mi-a răspuns că nu sunt fonduri. A doua zi, copilul a ajuns din nou în spital, cu ambulanţa, deoarece starea se agravase. După 12 ore, i-au făcut puncţie şi au putut să-i pună un diagnostic, acela de meningoencefalită. Acesta este malpraxis!”, acuză mama tinerei dansatoare.
Dintre toate hârtiile cu reţete şi analize, pe care mama Alexandrei le-a prezentat doctorului care se ocupă de caz, a dispărut hârtia cu numele doctoriţei de gardă care a trimis-o acasă pe tânăra dansatoare, deşi ea avea simptomele unei afecţiuni cronice.