Prefectul judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, a atacat, ieri, în contencios administrativ, Hotărîrea nr. 114/2006 a Consiliului Judeţean Constanţa (CJC), privind alegerea preşedintelui CJC, solicitînd instanţei anularea acestui act. Potrivit unui comunicat dat ieri publicităţii de către Cancelaria prefectului, Culeţu a recurs la această acţiune în baza dispoziţiilor art. 26 al. 1 din Legea 340/2004, precizînd că alegerea preşedintelui CJC s-ar fi realizat prin încălcarea prevederilor art. 11, al. 4 din OG 35/2002, modificată şi aprobată, privind aprobarea Regulamentului cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale. De fapt, prefectul reclamă că, în timpul votului, consilierii judeţeni nu ar fi votat într-o cabină special amenajată, fapt care, în opinia lui, reprezintă încălcarea caracterului secret al votului. Amintim că în şedinţa de constituire a CJC din luna aprilie, consilierii judeţeni ai Alianţei DA, pe de-o parte, şi cei din PSD şi PRM, de cealaltă parte, au dezbătut pe procedura de vot. OG 35, la care face referire şi prefectul, la unison cu consilierii ADA, stipulează, într-adevăr, la art. 11, al, 4, că votul în cabine poate fi preluat în regulamentul de funcţionare al unităţilor administrative locale şi judeţene. Cuvîntul ”poate” a stat, de altfel, la rădăcina întregii discuţii, neavînd caracter de obligativitate. Aleşii PSD şi PRM au arătat că prevederea legislativă nu fusese adoptată de CJC, fapt pentru care exprimarea secretă a opţiunii consilierilor nu era obligatoriu să se desfăşoare în cabina de vot. Consilierii Alianţei au anunţat imediat după dezbaterea acestui subiect că vor cere prefectului să atace în contencios administrativ hotărîrea, iar faptele arată că prefectul le-a făcut din nou pe plac. ”Aici este vorba doar despre definirea corectă a cuvîntului ”poate”, din Legea invocată de prefect. Impunerea votului secret ca fiind doar cel în cabină este o interpretare forţată şi nu este susţinută de legiuitor, mai ales dacă ţinem seama de faptul că nici un consiliu judeţean din cele 41 existente în România nu a adoptat această metodologie în Regulamentul propriu de funcţionare”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvînt al CJC, Cristian Moldovanu. Mai mult, este pentru prima dată cînd consilierii Alianţei au contestat modul de vot folosit tradiţional de toate consiliile judeţene din ţară, prin introducerea buletinelor de vot în urne, şi au solicitat exercitarea votului la cabine. Şi asta în condiţiile în care conducerile instituţiilor din subordinea CJC şi comisiile de specialitate ale CJC sînt numite de 16 ani fără ca vreun consilier să solicite amenajarea unei cabine de vot.
Actele normative invocate de prefectul Culeţu, călcate în picioare chiar de el
Cristian Moldovanu a mai declarat ieri că prefectul a încălcat procedurile legale conform cărora putea ataca în contencios o hotărîre a CJC, proceduri stipulate tocmai în Legea 340/2004, invocată chiar de Culeţu. “Astăzi (n.r. – ieri), la 15,45, cu 15 minute înainte de terminarea programului, am primit o notificare prin care Prefectura ne solicită reanalizarea HCJ 114/2006, în vederea anulării acesteia, în caz contrar urmînd ca actul să fie atacat în contencios administrativ. Ne-am obişnuit deja cu astfel de proceduri efectuate de către prefect în ultima zi a termenelor legale, în ultimele 15 minute de dinaintea încheierii programului”, a declarat Cristian Moldovanu. El a mai precizat că în acelaşi timp cu notificarea respectivă a fost înregistrată şi înştiinţarea conform căreia Prefectura anunţa că a atacat HCJ 114 în contencios administrativ, în ciuda faptului că art. 26, al. 2 din Legea 340/2004 prevede că notificarea trebuia remisă cu 10 zile înaintea înştiinţării. Mai mult, Cristian Moldovanu a subliniat că este posibil ca prefectul să fi depăşit chiar şi termenul legal de 30 de zile de la comunicarea documentului, în care avea posibilitatea legală de a ataca în contencios administrativ documentul. ”Textul HCJ 114 a fost comunicat Prefecturii pe 28 aprilie. Astăzi sîntem în 29 mai, fapt pentru care avem motive să credem că a fost depăşit termenul legal de 30 de zile în care prefectul avea ocazia să atace în contencios administrativ hotărîrea”, a subliniat Moldovanu. Amintim că şi în cazul şedinţei de constituire a CJC prefectul a aşteptat să treacă termenul legal în care trebuia să convoace şedinţa, scuzîndu-se apoi cu tertipuri şi chichiţe legislative care i-ar fi dat voie să facă acest lucru. Prefectul a răspuns şi de această dată la solicitarea consilierilor judeţeni ai Alianţei, iar prin gestul său va determina încă o situaţie de criză la nivelul judeţului Constanţa.