Și uite că Moș Nicolae i-a adus un mic cadou contribuabilului român care nu a înțeles până acum că, prin Prima Casă, finanțează în mod indirect sistemul bancar autohton. „Cică includerea creditelor date în acest program sub incidența legii dării în plată (DIP) ar ...
La doi ani de la intrarea în vigoare a legii dării în plată (DIP), inițiatorul său, Daniel Zamfir, vine cu primele modificări - „În textul legii trebuie să apară clar situațiile în care românii pot renunța la casele luate cu credit, pentru că mii de dosare DIP au fost ...
LA TOAMNĂ, POATE Debitorii bancari care-așteptau cu sufletul la gură votul pe proiectele de legi ale senatorului Daniel Zamfir (plafonarea dobânzilor fiind printre ele - n.r.) au fost dezamăgiți să afle că, în stilul clasic românesc, totul a fost amânat pentru la toamnă. Există ...
Banca Naţională a României (BNR) nu are intenţia de a descuraja creditarea, ci este interesată de o creditare sănătoasă, echilibrată pe componente şi sustenabilă, a declarat marți guvernatorul BNR, Mugur Isărescu - „Pentru că au fost suficient de multe interpretări în presă, în ...
Portughezii și spaniolii vor o lege a dării în plată ca model pentru liberarea de datorii a consumatorilor rezidenți, notează avocatul Gheorghe Piperea - „Ai noștri încă se mai întreabă dacă legea asta e bună sau nu. La câtă propagandă s-a făcut contra legii DIP și la ...
Darea în plată nu-i doar o chestiune pur teoretică. În caz că nu știați, legea funcționează. Iată un mesaj primit de avocatul Gheorghe Piperea, unul dintre artizanii actului normativ, de la un debitor, până alaltăieri captiv al unei bănci - „Am încheiat capitolul Franci ...
În timp ce talibanii dreptului civil încă se luptă cu legea dării în plată, scriind articole-fluviu, tratate și sute de excepții de neconstituționalitate, care înfierează actul normativ, analiștii secolului dau predicții de creștere treptată a dobânzii-cheie, de la 2,25% ...
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o nouă amânare a intrării în vigoare a legii insolvenţei persoanelor fizice, de această dată până la 1 ianuarie 2018. A câta amânare să fie? Am pierdut șirul. Scuza? Aceeași ca întotdeauna - „Decizia a fost luată de ...
Din nefericire, (încă) un debitor captiv în plasa băncilor s-a sinucis, anunță avocatul Gheorghe Piperea - „Omul încerca, in extremis, o dare în plată liberatorie, după ce vânduse tot și plecase la muncă, în străinătate. De ce? Ca să achite o datorie ultra-umflată ...
Numărul notificărilor pe legea dării în plată (PIB) era de 7.000, la finalul lui februarie, vizând credite în valoare de două miliarde lei, a declarat, miercuri, viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Liviu Voinea, care s-a ferit să facă orice alt comentariu, având ...
300.000 de cereri de dare în plată (DIP) - asta era estimarea extremă a doicii băncilor autohtone, BNR. Desigur, „dracul“ n-a fost negru deloc, ci mai degrabă alb transparent, spre nicio culoare. La finele lui 2016 erau doar 6.400 de notificări DIP, pentru un volum total al creditelor de 1,8 - ...
E OK! Instanțele au pronunțat decizii echilibrate, sensibil în favoarea consumatorilor, în ceea ce privește legea Dării în Plată (DIP), iar judecătorii din Huși și Vaslui au fost 100% pro-clienți bancari, a declarat joi avocatul Gheorghe Piperea. În Capitală, statistica arată cam ...
Condițiile de creditare se vor înăspri ușor în cazul împrumuturilor de consum acordate populației, în primul trimestru din 2017, după o evoluție similară la finalul anului trecut, însă creditele ipotecare se vor menține la standardele anterioare, după două trimestre de ...
Creditul ipotecar va crește și în 2017, iar cel de consum pentru populație va scădea, pe măsură ce băncile vor (re)începe să finanțeze companiile - iată previziunile pentru anul în curs ale Asociației Române a Băncilor (ARB). „Avansul creditului neguvernamental a fost relativ ...
După mai multe amânări, Curtea Constituțională a decis că legea conversiei nu-i OK. Motivul? Unul cât se poate de bizar, care pare ușor inventat - legea nu respectă principul bicameralității, adică varianta din Camera Deputaților diferă de cea din Senat. Potrivit unuia dintre autorii legii ...
300.000 - asta era estimarea extremă a BNR privind notificările de dare în plată. În fapt, la finele lui 2016 erau doar 6.400 de cereri, care înseamnă fix 2% din maximul posibil. Ba mai mult, ritmul a scăzut de la 1.000 la doar 100 - 150 de dosare/lună... Ăsta da „mare“ ...