HAI SĂ DĂM TOTUL ÎN PLATĂ! Isărescu însuși, guvernatorul BNR, a ieșit să dea câteva lovituri legii dării în plată - atât de „gravă“ e situația. El a spus joi că actul normativ a fost prezentat de inițiatori, pe rând, ca lege socială, a dreptății sau ca lege economică, generând o confuzie foarte mare în rândul societății, care nu trebuie lăsată să persiste. Guvernatorul consideră legea ca fiind una a haiduciei, ba chiar traduce termenul în engleză („outlaw“ - în afara legii) și spune că darea în plată este o lege în afara legii - „Cel mai tare mi se pare faptul că legea a devenit economică. În 1991, nu intrai la ASE dacă nu făceai deosebirea clară dintre o lege juridică, trimisă în Parlament, și una economică. Ba mai mult, ca să-mi vărs năduful pe confuzie, gogomănia asta cu legea economică e promovată chiar de un tânăr doctor, categoric ajuns doctor printr-o eroare, și sper că va fi corectată. O să ajungem să spunem că și legea cererii și ofertei, care e economică, e făcută tot de Parlament“. În acest ritm, spune Isărescu, mâine vom afla că nu există nicio legătură între productivitate și salarii, iar poimâine se dă o lege care cere ca nivelul de trai din România să-l depășească pe cel din Germania. Șeful băncii centrale a amintit că în 1991, când a fost organizată la București prima licitație valutară, „oamenii erau entuziaşti, dar ştiau ce au de făcut, spre deosebire de prezent, când există o mare confuzie în societate, precum şi o avalanşă de critici la adresa liberalizării contului de capital“ - „Libertate fără responsabilitate nu prea merge“.

PUMNI ÎN TOATE DIRECȚIILE Nici bancherii n-au scăpat, însă, de criticile guvernatorului - „Asociația Română a Băncilor are o mare parte din vină, pentru că s-a uitat definitiv care sunt bazele activității bancare. Iar bancherii nu reușesc să spună că, după cei cu cheile la casă, pot să vină și cei cu mașină sau frigider folosit un an. Și o să facem un depozit de frigidere și mașini de spălat date în plată, în holul băncilor. Iar în partea cealaltă punem și un țarc pentru animale. Exagerez, bineînțeles“. Şeful BNR a combătut și ideea că băncile nu-şi asumă riscurile, spunând că activitatea bancară, prin esenţa ei, este una de risc - „Bancherul trebuie să aibă grijă ca de ochii din cap de depozitele pe care le are în administrare. Dacă întârzie o singură oră cu plata economiilor ajunse la scadenţă sau la cerere, se creează panică, iar banii aceia nu-i ţine în seif, jos, ci îi plasează. Și ăsta este un risc, pentru că creditul este o privire în viitor şi oricine poate să greşească aici“.

ȘI TOTUȘI... De cealaltă parte a baricadei, analistul Florin Cîțu consideră că „frica de faliment, credibilă, este singura care îi va îndemna la prudență pe actorii din piață“ - „Orice altă barieră impusă între o instituție financiară și profit o să fie ocolită la un moment dat. Exact lipsa unei perspective credibile a falimentului a dus și la criza din 2008. Frica de faliment a fost eliminată din piața financiară în 1996, când Clinton a salvat Mexicul. Au urmat Coreea de Sud, Thailanda, Indonezia, Brazilia etc. Multe bail-out-uri (salvare prin banii publici - n.r.), în care au fost implicați bancheri. Ei au înțeles că falimentul pur și simplu nu mai este ceva de care să se teamă“. Iar acum, BNR este îngrijorată că darea în plată, o lege care protejează persoanele fizice împotriva creditorilor, introduce hazard moral, punctează Cîțu - „Dar salvarea unei bănci în 2008 a introdus sau nu hazard moral în sistem?“. Iată o întrebare bună. Și uite încă una la fel de bună, pusă de cei de la zf.ro - „Cum a ajuns Banca Transilvania numărul 2 în România, după ce în toamna lui 2008 a fost salvată de BNR? Anul următor aproape că se predase francezilor de la BRD, pe care acum, în mod ironic, i-a depăşit“.