Prima Casă cade sub incidența dării în plată. Asta s-a decis. Și e dramă la BNR, care consideră că legea în cauză este una de Ev Mediu Târziu, potrivit consultantului strategic al băncii centrale Daniel Oanță. În opinia sa, „refuzul de a scoate programul Prima Casă de sub incidența acestei aberații legislative nu are doar efectul tăierii accesului tinerilor la un credit facil pentru locuință“ - „Garanția statului este anulată prin lege! Se poate ajunge la incredibila situație ca, peste noapte, cele mai sigure credite din România să devină cele mai riscante din punctul de vedere al băncilor“. Să fie totuși chiar așa? În niciun caz, răspunde analistul Florin Cîțu. El notează că Prima Casă este o subvenție pentru imobiliare și bănci, care susține majorarea artificială a prețurilor locuințelor și creșterea creditării pe hârtie. Subvenția, în orice formă, este doar o risipă; fără ea, prețurile locuințelor ar scădea, pentru că băncile ar da mai puține credite. Iar dacă un apartament este mai ieftin, e mult mai ușor pentru un tânăr să se mute în casă nouă, fără să arunce riscul asupra întregii populații (prin intermediul garanției de stat Prima Casă). Culmea este că aceeași BNR spune că rata de neperformanță în Prima Casă este infimă, de 0,04%, deci de ce e atât de riscantă darea în plată?

SUBVENȚIE = RISIPĂ Programul Prima Casă este promovat intens de Banca Națională a României (BNR) în ultima perioadă, în care bancherilor le suflă darea-n plată în ceafă. Și asta deși în statutul BNR nu scrie nimic despre o țintă pentru dinamica creditelor, acces la împrumuturi pentru tineri și prețuri ale activelor imobiliare, remarcă analistul Florin Cîțu. În teorie, o bancă centrală ar trebui să se ocupe numai și numai de inflație. Și totuși, oficialii băncii centrale au făcut lobby intens pentru ca Prima Casă, un program guvernamental, să nu fie atinsă de legea dării în plată. La dezbaterile din ultima săptămână, din comisiile Senatului, viceguvernatorii BNR Bogdan Olteanu și Liviu Voinea au făcut zid în fața Primei Case, însă n-a fost suficient. Propunerile BNR au fost respinse în bloc - adio plafon de 150.000 euro, grad de îndatorare mai mare de 65%, lipsă de retroactivitate și ocolire a Primei Case. „Și totuși, de ce apără BNR programul? Nu îmi este clar“, notează Cîțu - „Programul este o subvenție directă de la stat pentru imobiliare, dar și pentru bănci. Prin Prima Casă, statul și, implicit, noi ne asumăm un risc legat de real estate și, mai important, față de debitori tineri despre care nu știm nimic. Mesajul oficial sună cam așa: Prima Casă le permite tinerilor să-și ia o casă. Fără program, susțin cei de la BNR, tinerii nu și-ar mai putea vedea acest vis împlinit. Chiar așa să fie? Acest mod de gândire ne spune foarte multe despre limitele care există în BNR și despre modul greșit în care înțelege cum sunt alocate resursele într-o piață liberă“.

PRIMA CASĂ, O EROARE N-ar trebui să fie un secret pentru nimeni faptul că subvențiile, prin transferul riscului asupra societății, susțin risipa și comportamentul iresponsabil, continuă scepticul analist. Uitați-vă la proiectele apărute în urma finanțării cu fonduri europene - praf și pulbere. Parcuri în păduri, terenuri de sport în pantă, centre universitare în câmp, clădiri moderne fără acces la drumuri și utilități etc. Ce să mai vorbim despre industriile întregi care produc, dar care nu au piață de desfacere? Iar în cazul creditării - subvenția aduce creștere. Dar o creștere artificială, într-un singur segment. Prima Casă înseamnă 99,99% din creditarea ipotecară și aproape la fel de mult din întregul segment. Și, din această cauză, menține în mod 100% artificial prețul la imobile și „stimulează“, la fel de artificial, investițiile în sector. Dar dacă n-ar mai exista Prima Casă? Ar fi super-dramă, așa cum susțin cei de la BNR? În niciun caz, explică Florin Cîțu: „În primul rând, prețurile pentru imobile ar scădea, pentru că băncile n-ar mai credita acest segment. Iar prețurile mici le-ar permite tinerilor să-și îndeplinească și mai ușor visul despre care vorbește BNR. Mai important de-atât, riscul pieței imobiliare ar rămâne împărțit, așa cum este normal, între cei care cumpără o casă și cei care le oferă creditul. Noi, cei care NU VREM, nu ne asumăm niciun risc“.

IPOCRIZIE? Și ajungem la întrebarea de 1.000 de puncte - cât de mare e ipocrizia la BNR? Pe de-o parte, banca centrală susține un program care subvenționează o piață, majorează prețurile artificial și aruncă un risc asupra întregii societăți, fără ca aceasta din urmă să aibă vreun cuvânt de spus. Pe de altă parte, tot BNR explică de ce darea în plată este nedreaptă, pentru că... aruncă un risc asupra finanțatorilor băncilor (acționari, depozitari), fără ca aceștia să fie consultați. Ba mai mult, BNR spune că astfel de legi ar duce la dispariția SUBVENȚIEI statului pentru piața imobiliară. Și mai amuzant este că, potrivit datelor oferite chiar de Liviu Voinea, rata creditelor neperformante Prima Casă este de 0,04%! Asta înseamnă că nu există niciun risc major dacă darea în plată și falimentul personal acoperă și Prima Casă. Indicatorul crește doar dacă economia și șomajul scad.

CE SPUNE BNR Dar hai să-i ascultăm și pe cei de la BNR. De câteva zile, de când Olteanu și Voinea au fost spulberați în comisii, banca centrală promovează întruna un material semnat de consultantul său strategic Daniel Oanță, care începe așa - „Nu e în regulă! Comisia de Buget - Finanțe a ignorat complet impactul asupra bugetului și finanțelor României. Este o inovație, o premieră mondială - darea în plată legiferează, în fapt, neplata datoriilor asumate prin contracte anterioare. Apoi, a venit rândul comisiilor juridice și economice să expedieze în derizoriu, într-o atmosferă de teatru-circ absurd, greu de descris, consecințele cuantificabile în plăți de miliarde de euro din banii contribuabililor“. Oanță atacă și foamea electorală a aleșilor - „În imaginația lor, sprijinirea fără discernământ a acestui act cu caracter vindicativ le sporește șansele în competițiile electorale care urmează. Se înșală!“.

ȘI TOTUȘI... În loc de concluzie, să spunem doar că în 2016, în România, persoanele fizice sunt singurele care nu sunt protejate de creditori. Statul și companiile (inclusiv băncile) au legi care le permit să acumuleze arierate, să recalculeze datorii și să primească finanțare în momente dificile. Sistemul financiar-bancar, reglementat de BNR, a permis dezvoltarea unei piețe unde riscurile sunt împărțite asimetric. „Acum asistăm la o corectare a modului în care sunt reglementate piețele și este normal ca introducerea unei legi care protejează debitorii să aducă tot felul de probleme și costuri. Dar sunt exact aceleași probleme introduse de legile care protejează statul sau companiile în fața creditorilor“, conchide Florin Cîțu. Normal că nu e optim, dar este o echilibrare.