Darea în plată, jale curată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Darea în plată, jale curată

Economie 02 Februarie 2016 / 15:38 917 accesări
Bancherii se vaită că legea dării în plată lovește puternic creditarea

Bancherii se vaită că legea dării în plată lovește puternic creditarea

Proiectul legii dării în plată, în versiunea modificată după retrimiterea în Parlament de către preşedintele Klaus Iohannis, va genera o restrângere generală a pieței creditului și a intermedierii financiare, apreciază preşedintele BCR, Sergiu Manea - „Legea pică într-un moment în care România are nevoie fundamentală de a importa capital (și nu mărfuri) pentru a putea finanța nevoile fondului locativ, infrastructurii ori sectorului productiv“. Preşedintele BCR consideră că „legislația punitivă și lipsa dialogului constructiv privind sectorul financiar au devenit un indicator al lipsei de încredere din societate“. Comisia de buget a Senatului a discutat marţi cererea de reexaminare a legii privind darea în plată a imobilelor ipotecate, trimisă de preşedintele Klaus Iohannis Parlamentului la 18 decembrie. Forma trimisă la promulgare de Parlament a fost criticată şi de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care declara, la începutul lui ianuarie, că senatorii şi deputaţii trebuie să facă în așa fel încât legea să îi protejeze pe cei care au credite pentru locuinţe şi nu alte persoane (rechini imobiliari, spre exemplu - n.r.). Pe de altă parte, analiștii financiari nu se lasă impresionați ușor de vaietele bancherilor. Florin Cîțu postează pe Facebook o întrebare interesantă pentru sistemul bancar - „Bariere mari la intrarea în piața bancară și o eliminare a falimentului au aceleași efecte pentru comportamentul bancherilor ca legea dării în plată pentru consumatori?“.

Taguri articol


12