PRO... Loteria bonurilor fiscale, dotarea firmelor cu case de marcat electronice și îmbunătățirea activității Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) vor reduce evaziunea fiscală cu aproximativ 5% anual, începând din 2015, a declarat ieri ministrul ...
„Suntem cea mai defavorizată categorie de funcționari publici“. Afirmația îi aparține președintelui Sindicatului Liber al Sindicaliștilor din Administrația Publică (SLSAP) Constanța, Mirela Carabaș, care a participat, alături de alți 250 de ...
„Suntem cea mai defavorizată categorie de funcționari publici“. Afirmația îi aparține președintelui Sindicatului Liber al Sindicaliștilor din Administrația Publică (SLSAP) Constanța, Mirela Carabaș, care a participat, alături de alți 250 de ...
ȘI BUNE, ȘI RELE De ani buni, România este beneficiara unui Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV). Mecanismul acesta este, de fapt, un soi de lupă a celor din Comisia Europeană (CE), care se asigură că sistemul justiției din România funcționează cum trebuie și drepturile ...
ȘI BUNE, ȘI RELE De ani buni, România este beneficiara unui Mecanism de Cooperare şi Verificare (MCV). Mecanismul acesta este, de fapt, un soi de lupă a celor din Comisia Europeană (CE), care se asigură că sistemul justiției din România funcționează cum trebuie și drepturile ...
Știm cu toții că principalul furnizor de energie electrică din România - Enel - este stat în stat și că face tot ce-i poftește sufletul fără a fi tras la răspundere. Nu doar atât, s-a ajuns până acolo ...
Autoritățile vor să înființeze în acest an o bancă de dezvoltare, pentru cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene. „Încercăm și deja suntem în plin proces de implementare a unei bănci de dezvoltare, adică vrem inclusiv să introducem un astfel de mecanism ...
Nivelul curent al accizelor din România nu prea-i mulțumește pe guvernanți, motiv pentru care au băgat taxele în analiză. „Trebuie să găsim un nivel optim și să vedem dacă unele accize pe care le-am introdus ...
Până la jumătatea acestui an, impozitele și amenzile luate în alt oraș decât cel de domiciliu se vor plăti mult mai ușor, pentru că toate trezoreriile vor fi dotate cu BIOS-uri. Și acum, în ...
Noua formulă de repartizare a banilor de la Guvern nemulțumește mare parte a primarilor din județul Constanța, pentru că, spun ei, alocarea fondurilor de la bugetul de stat ar trebui să se facă în funcție de numărul ...
Criza francului elvețian a readus în lumina reflectoarelor mai multe măsuri guvernamentale semi-îngropate după show-ul electoral. Prima dintre ele este insolvența persoanelor fizice, cea mai mare temere a bancherilor și a Fondului Monetar Internațional, care le-ar putea oferi ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va efectua, după modificarea normei RCA, controale la asigurători pentru a verifica modul de calcul al tarifelor poliţelor pentru tineri şi va aplica sancţiuni dacă va identifica abuzuri, a declarat ...
După marele şoc din piaţa financiară şi pierderea încrederii în mitul elveţian al siguranţei bancare, România a rămas blocată între protestele celor peste 75.000 de români astfel faultaţi şi identificarea celor mai bune soluţii pentru a depăşi criza. Unii zic că de vină ...
Un deputat PSD a solicitat, astăzi, biroului Comisiei pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor, să convoace în cel mai scurt timp membrii comisiei pe tema creditelor în franci elvențieni. Deputatul PSD Ana Birchall dorește discutarea soluţiilor propuse de ministrul Finanţelor, Darius ...
PESTE 100.000 DE VICTIME ÎN ROMÂNIA Piața financiară, mai-marii instituțiilor bancare și oamenii de rând încă nu și-au revenit după șocul dat de Banca Centrală Elvețiană joi, când a renunțat la pragul de 1,2 franci pentru un euro. Măsura a dus ...
În această seară, ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a avut o întrevedere cu oficialii băncii centrale, unde s-a discutat situația persoanelor cu credite în franci elvețieni, în urma aprecierii uriașe a acestei valute față de leul ...