Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov a fost adus astăzi la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde se va judeca cererea DNA de arestare preventivă a acestuia pentru 30 de zile, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență ...
Cererile Direcției Naționale Anticorupție (DNA) de încuviințare a arestării senatorilor Dan Șova și Darius Vâlcov s-au aflat, ieri, pe masa de lucru a Senatului. Înainte de vot, la fel ca și senatorul liberal Varujan Vosganian în urmă cu câteva ...
În urmă cu câteva minute, fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte ...
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a ţinut seiful în care se aflau cele trei lingouri de aur, trei opere de artă şi banii în casa prietenului său, deputatul social-democrat Daniel Bărbulescu, au declarat surse judiciare. Conform acestora, deputatul PSD a fost audiat în ...
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a revenit la DNA, în această după-amiază, după ce Senatul a avizat reţinerea şi arestarea sa în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor ...
Senatorul PSD Darius Vâlcov a declarat, astăzi, înaintea anunţării votului colegilor săi senatori în cazul cererii DNA privind încuviinţarea arestării sale preventive, că nu îi este teamă deloc şi că trebuie lăsată justiţia să facă ceea ce trebuie. Vâlcov a ...
Cererea DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive în cazul lui Darius Vâlcov a fost aprobată de Senat, fiind înregistrate, potrivit unor surse parlamentare, 97 de voturi "pentru". Conform surselor citate, la cererea DNA privind încuviinţarea ...
Senatorul PSD Darius Vâlcov le-a cerut, astăzi, în plen, colegilor săi senatori, să dea un vot pozitiv pentru cererea privind arestarea sa, adăugând că nu doreşte să fie obligat să îşi dea demisia din Senat, pentru a se pune la dispoziţia justiţiei. Vâlcov şi-a ...
Premierul Victor Ponta apreciază că toți cei trei parlamentari pentru care Parchetul a cerut arestarea preventivă pot ajunge în fața judecătorilor indiferent de votul din Parlament. "Poziția mea și a PSD este aceea de a nu bloca acțiunile Justiției! Și, indiferent de ...
Fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov a ieșit, astăzi, după aproximativ o oră de la DNA și va merge la Senat, care va da avizul pentru arestarea sa preventivă, el spunând că urmează să vadă ce vor decide colegii săi senatori și că de ziua sa își dorește ...
Senatoarea PC Cristiana Anghel a declarat, astăzi, că nu va vota în plen cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive pentru colegii săi, Dan Şova şi Darius Vâlcov, precizând că în opinia ei, după gratii trebuie să stea doar cei condamnaţi definitiv în ...
Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov este audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, în această dimineaţă, în dosarul în care este acuzat de fapte de corupţie, el ajungând la DNA înainte de a merge la Senat, pentru avizarea, în plen, a cererii de reţinere şi ...
Astăzi va fi o zi importantă pentru senatori. Plenul acestei Camere va discuta ”la pachet” solicitările de arestare preventivă în cazurile senatorilor Dan Șova şi Darius Vâlcov. Zilele acestea, pentru a pune presiune pe senatorii de la celelalte partide, liberalii au tot acuzat, cu ...
Darius Vâlcov este suspectat că i-a dat unui cunoscut banii necesari pentru înființarea a trei firme și că a făcut planul de afaceri pentru respectivele societăți, pe care ulterior le-a controlat prin intermediari, potrivit unor documente din dosarul în care fostul ministru al ...
Preşedintele comisiei juridice din Senat, Cătălin Boboc a declarat, astăzi, că, în urma înregistrării votului de egalitate, raportul comisiei în cazul cererii DNA de reţinere şi arestarw preventivă, în cazul lui Darius Vâlcov, este negativ, plenul urmând a decide în ...
DNA cere un nou aviz pentru arestarea lui Darius Vâlcov, suspectat că a folosit informaţii obţinute când a fost primar, senator şi ministru, pentru a sprijini firme pe care le administrează prin interpuşi, procurorii precizând că el ar fi obţinut astfel trei lingouri de aur, bani şi tablouri.