După ce a debutat cu o victorie în Divizia A1 la volei feminin, formaţia CS Volei 2004 Tomis Constanţa se pregăteşte în aceste zile pentru a doua confruntare din acest sezon, care va avea loc în compania Universităţii Cluj. Echipa constănţeană nu va evolua însă sâmbătă, când au fost programate partidele etapei a 2-a. Întâlnirea cu U. Cluj a fost amânată pentru luni, de la ora 16.00, astfel că pregătirile vor continua la Constanţa şi în zilele următoare. Chiar dacă şi această partidă se anunţă una fără probleme pentru voleibalistele Tomisului, antrenorul principal Darko Zakoc s-a arătat îngrijorat de faptul că echipa nu are în acest moment un lot numeros, iar orice accidentare ar putea crea mari probleme. „Sunt îngrijorat, pentru că unele lucruri nu merg aşa cum mi-aş fi dorit eu. Avem probleme cu centrii, Georgeta Ciobanu acuzând unele probleme pe care sperăm să le rezolvăm până la plecarea spre Cluj-Napoca. În plus, lucrăm cu o singură coordonatoare şi este foarte riscant şi dificil. Nu putem forţa şi nu putem risca ca ea să se accidenteze, sănătatea Dianei Neaga fiind foarte importantă pentru noi în această perioadă. Asta este situaţia pentru moment, dar sperăm ca lucrurile să se îndrepte pe viitor, când vor sosi şi celelalte jucătoare”, a declarat Zakoc, care a recunoscut că, împreună cu conducerea clubului, se află şi în căutarea unei jucătoare care să evolueze pe postul de universal. CSV 2004 Tomis va rămâne la Constanţa până duminică, când este programată plecarea spre Cluj-Napoca. După încheierea partidei cu Universitatea, formaţia constănţeană se va deplasa spre Baia Mare, unde miercuri va debuta Cupa României. CSV 2004 Tomis este calificată direct în faza a doua a competiţiei, urmând să evolueze joi.