Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) din Bucureşti au continuat, vineri, protestul din faţa sediului Ministerului Educaţiei. Pentru a treia zi la rând, dascălii s-au adunat pentru a protesta faţă de prevederile actualei Legi a Educaţiei. De această dată, protestatarii au adus şi daruri pentru ministrul Daniel Funeriu. Aceştia i-au oferit demnitarului zece perechi de papuci din plastic „să plece şi să nu se mai întoarcă” şi pâine şi covrigi, simbolizând masa „cea de toate zilele” a dascălilor din România. Ministrul Educaţiei a mai primit şi un pumn de monede, ca semn al nemulţumirii privind nivelul salariilor din sistem şi bugetul alocat Educaţiei, dar şi o diplomă de bacalaureat cu numele său, având în vedere că demnitarul nu şi-a echivalat studiile efectuate în străinătate. Protestul a început miercuri, când dascălii au venit la minister purtând în piept, în loc de mărţişoare, fluturaşii de salariu pe care era scris „Sărăcie. Umilinţă. Dispreţ”. Cadrele didactice sunt nemulţumite de prevederile Legii Educaţiei, care a intrat în vigoare pe 9 februarie 2011. Mai exact, este vorba de reducerea a 15.000 de posturi începând cu acest an şi de modificarea ciclurilor de învăţământ fără a se asigura, însă, infrastructura necesară trecerii clasei pregătitoare şi clasei a IX-a la învăţământul obligatoriu. De asemenea, cadrele didactice au cerut şi păstrarea titularizării în sistem pentru toate cadrele didactice. Potrivit sindicaliştilor, titularizarea la locul de muncă, aşa cum este prevăzută în noua Lege a Educaţiei, împiedică acoperirea tuturor disciplinelor cu personal calificat şi nu asigură continuitatea în actul de predare la nivelul clasei. FSLI este cea mai mare federaţie sindicală din învăţământul preuniversitar, cu peste 190.000 de membri.