Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunţat vineri, în deschiderea lucrărilor Biroului Permanent Naţional al Ligii Aleşilor Locali PNL, că data la care se vor desfăşura alegerile locale ar putea fi stabilită săptămîna viitoare: \"Ministerul de Interne ne va prezenta un memorandum în legătură cu data alegerilor. Nu avem motive să decalăm alegerile. Am mai spus-o şi o repet, ele se vor ţine la timp\". De altfel, Tăriceanu declara, în 15 februarie, că primul tur al alegerilor locale din acest an va fi organizat, cel mai probabil, la 25 mai, iar al doilea tur de scrutin va avea loc la 8 iunie. Singura sa grijă era ca acest scrutin să nu se suprapună cu perioada de desfăşurare a Campionatului European de fotbal. De asemenea, premierul a declarat că Guvernul ia în calcul eventualitatea devansării alegerilor parlamentare \"în aşa fel încît eforturile nostre să fie mai eficient utilizate, eforturi la nivelul implicării resurselor umane, resurselor financiare pentru organizarea unei campanii\". În opinia premierului Tăriceanu, adoptarea votului uninominal ar putea duce, în anumite condiţii, la decalarea alegerilor şi organizarea lor simultan. Şeful Guvernului a mai arătat că, oricum, posibilitatea de a organiza alegeri anticipate există şi este la îndemîna Guvernului şi a primului-ministru: \"Eu cred că, în acest moment, este foarte necesar ca România să facă un pas decisiv pentru a schimba sistemul politic şi să ducem la bun sfîrşit proiectul de reformare a clasei politice. Prin urmare, pledez insistent pentru ca votul uninominal să fie adoptat de Parlament şi cred că testul de seriozitate şi de responsabilitate al partidelor parlamentare va fi ca în acestă sesiune parlamentară votul uninominal să fie adoptat, astfel încît viitoarele alegeri să se desfăşoare pe baza votului uninominal\". Tăriceanu a apreciat, de asemenea, că o eventuală moţiune de cenzură la adresa Guvernului trebuie să fie urmare a unei analize serioase, deoarece un astfel de demers nu trebuie făcut \"cum ai aprinde o ţigară”. Liderul PNL a declarat că e dreptul partidelor de opoziţie să formuleze moţiuni de cenzură, dar acestea ar trebui să fie făcute cu seriozitate: \"O moţiune de cenzură trebuie să aibă un obiectiv bine definit, să urmărească un obiectiv politic, să ţină cont de o conjunctură şi aşa mai departe. Dacă vor hotărî aşa ceva, iau în calcul toate aceste elemente. E dreptul lor să o facă\".