În ciuda tuturor controverselor iscate pe marginea Master Planului General de Transport (MPGT) al României, aflat încă în dezbatere publică, ministrul de resort, Ioan Rus, a anunţat, ieri, că MPGT va fi aprobat de Guvern până la finalul lunii noiembrie, iar forma finală se va depune la Comisia Europeană (CE). „MPGT este în dezbatere publică și, în urma dezbaterii publice, vor exista diverse puncte de vedere, unele divergente, între specialiștii care au participat la realizarea lui și cei care nu au participat. Unele dintre observațiile aduse Master Planului la dezbaterile publice sunt vizibil pertinente. În consecință, compania care l-a făcut, împreună cu o comisie a ministerului, analizează acum concluziile rezultate în urma dezbaterilor publice, astfel încât, la final, să rezulte un document, corectat uneori, care să se transforme apoi într-un program operațional și care va avea aprobarea Guvernului. Forma finală se depune la CE. Cred că acest lucru se va întâmpla la finalul lunii noiembrie", a explicat Rus. El a adăugat că, pentru perioada 2014 - 2030, necesarul de investiții în infrastructura de transport se ridică la 30 de miliarde de euro. "Este vorba de investiții pentru toată infrastructura de transport. O parte din acești bani vor veni prin proiecte de la UE și altă parte de la bugetul de stat", a precizat șeful de la Transporturi. În ce priveşte necesitatea continuării implementării managementului privat în companiile de stat aflate în subordinea MT, Rus a reiterat că acesta va fi reluat pe măsură ce companiile ajung la "zero pe zero".