Criza financiară continuă să facă victime în rândul celor care au contractat credite de la bănci. Potrivit datelor publicate de Banca Naţioanlă a României (BNR), restanţele mai mari de 30 de zile înregistrate de persoanele fizice care au angajat credite totalizau, la finele lunii octombrie, 2,55 miliarde lei, în urcare cu 6% faţă de septembrie şi de 2,6 ori peste suma de la finele anului trecut. Numărul restanţierilor a crescut, în primele zece luni, cu 43,5%, la 645.201 persoane, în timp ce la finele lunii octombrie existau 959.610 restanţe, cu 52% mai multe decât la sfârşitul anului 2008. Aproape două treimi din restanţe, respectiv 63,6% din totalul sumelor cu întârzieri peste 30 de zile, sunt la creditele în lei. Sumele restante la împrumuturile în lei însumau în octombrie 1,62 miliarde de lei, în creştere cu 4,36% faţă de septembrie şi de 2,2 ori comparativ cu luna decembrie 2008. Restanţele la creditele în euro au înregistrat un ritm de creştere mai alert decât în cazul împrumuturilor în lei, dar deţin o pondere de 31,4% din totalul sumelor cu întârzieri la plată peste 30 de zile. Sumele restante la împrumuturile în euro se situau la finele lunii octombrie la 801 milioane de lei, cu 7,4% peste nivelul din septembrie şi de 3,55 ori mai mari decât la finele lunii decembrie din 2008. Pe de altă parte, peste trei sferturi din restanţele populaţiei reprezintă întârzieri la plată de peste 90 de zile. Întârzierile la plată de peste 90 de zile însumau în luna octombrie 1,98 miliarde de lei, cu 1,8% mai mult decât în septembrie şi de 2,5 ori peste valoarea de la finele anului trecut. Restanţele aflate la colectare au înregistrat cel mai alert ritm de creştere în primele zece luni, în condiţiile în care s-au majorat de 9,46 ori faţă de decembrie, la 308,9 milioane de lei. Comparativ cu luna septembrie, sumele aflate la colectare au avansat cu 77%. La Biroul de Credit furnizează date 30 de bănci şi, începând cu luna ianuarie a acestui an, 12 instituţii financiar-nebancare. Potrivit datelor BNR, creditele restante au crescut în noiembrie cu 11,3% faţă de octombrie, depăşind 8 miliarde de lei, pe fondul unui avans de 4,5% al componentei în lei şi de 19,9% al celei în valută, şi au ajuns astfel să reprezinte 3,96% din totalul împrumuturilor. Soldul restanţelor la împrumuturile în lei a crescut în primele 11 luni de 2,3 ori, la 4,2 miliarde lei, în timp ce obligaţiile neachitate la creditele în valută s-au majorat de 3,8 ori, la 3,79 miliarde lei.