România va plăti Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale dobânzi şi comisioane în valoare totală de 1,56 miliarde euro, pentru împrumutul contractat în primul acord de tip stand-by, vârful plăţilor urmând să aibă loc în 2012, fix în mijlocul alegerilor, când excesele populiste sunt extrem de probabile. Cu alte cuvinte, ţara noastră poate deraia uşor de pe linia impusă de FMI, dacă guvernanţii fac excese şi mai şi achită ratele, care se ridică la 343,8 milioane euro (în 2009, dobânzile şi taxele au fost de 100,7 milioane euro, iar în acest an, obligaţiile de plată sunt de 167 milioane euro). Şi asta nu-i nimic. Dacă supravieţuim anului viitor, fără măsuri suplimentare de austeritate şi fără alte 2-3 acorduri de stand-by preventiv cămătăresc, care să ne menţină artificial în viaţă după o posibilă apocalipsă bugetară electorală, atunci va trebui să plătim 1,18 miliarde euro, în 2013, din care 968 milioane euro doar pentru împrumutul de la FMI. Sumele cresc apoi exponenţial, de la an la an: 1,19 miliarde euro în 2014, 1,8 miliarde euro în 2015 şi 5 miliarde euro în perioada 2015 - 2019. Evident, cu toţii vom pune umărul la plata acestei datorii, deşi împrumutul a avut impact zero asupra nivelului nostru de trai. Şi nu putem decât să ne întrebăm de unde va scoate Guvernul atâtea miliarde euro, în condiţiile în care nu este în stare să vândă acţiuni la cea mai profitabilă companie a sa. Cel mai probabil, tot de la noi. Poate nişte disponibilizări, nişte tăieri salariale, TVA de 29%, impozit pe orice, taxă de prima plimbare cu maşina după prima înmatriculare etc etc. Un lucru e cert şi putem dormi liniştiţi - Executivul compensează lipsa de viziune printr-o creativitate debordantă când vine vorba de taxe. Sunt nişte artişti... ai foamei.