Datorii de peste două milioane de euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
PSD

Datorii de peste două milioane de euro

Politică 14 Aprilie 2010 / 00:00 337 accesări

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, că, potrivit primelor concluzii ale auditului financiar referitor la perioada electorală din 2009, aflat încă în desfăşurare, situaţia datoriilor formaţiunii este „foarte, foarte gravă“, acestea depăşind două milioane de euro. Ponta a evitat să spună la cât se ridică valoarea datoriilor, precizând doar că că acestea depăşesc două milioane de euro, cifră indicată de Mircea Geoană. La începutul lunii mai, liderul PSD, Victor Ponta, a cerut realizarea unui control financiar la cheltuielile predecesorului său, Mircea Geoană, din ultimii cinci ani, întrucât partidul nu are niciun leu în conturi, dar a acumulat datorii enorme. În replică, fostul preşedinte PSD Mircea Geoană a declarat că discuţiile legate de situaţia financiară a partidului sunt subiecte care ţin strict de interiorul formaţiunii şi nu va face comentarii publice asupra subiectului.

Taguri articol


12