Datoriile CFR SA, de peste 1 mliard de euro, dispar în ceaţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Guvernul dictează. Pe spatele românilor

Datoriile CFR SA, de peste 1 mliard de euro, dispar în ceaţă

Social 17 Ianuarie 2012 / 00:00 439 accesări

Şi se întâmplă… Datoriile CFR SA către bugetul consolidat şi fondul de risc, însumând 4,5 miliarde lei (peste un miliard euro) la sfârşitul anului trecut, vor fi anulate de Guvern prin conversia în acţiuni a creanţelor, acţiuni preluate de Ministerul Transporturilor ca unic acţionar. Ştergerea datoriilor va fi efectuată prin derogare de la legislaţia actuală care reglementează datoria publică, relevă un proiect de ordonanţă de urgenţă. Proiectul este semnat de conducerea Ministerului Transporturilor. \"Se aprobă stingerea prin conversie în acţiuni a creanţelor principale şi a accesoriilor aferente, inclusiv accesoriile aferente celor stinse cu întârziere, cuvenite bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetelor fondurilor speciale, reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri bugetare, individualizate în titluri de creanţă emise până la 31 decembrie 2011, datorate de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (inclusiv filialele Intervenţii Feroviare şi Întreţinere Mecanizată a Căii Ferate) la această dată şi nestinse până la data eliberării documentului de atestare\", se arată în document. Aceeaşi procedură va fi aplicată şi pentru datoriile la fondul de risc. La 31 decembrie 2011, societatea prelimina datorii către bugete, AVAS şi Fondul de risc de 4,5 miliarde lei, rezultate prin cumularea datoriilor CFR SA şi ale filialelor absorbite prin fuziune. Pierderile şi datoriile CFR au crescut constant în ultimii ani, de la un miliard lei în 2007 la 1,6 miliarde lei în 2008, la 2,98 miliarde lei în 2009 şi la 4,48 miliarde lei în 2010. La 31 decembrie 2010, CFR SA a înregistrat o pierdere cumulată pentru perioada 2001-2010 de 5,2 miliarde lei. Proiectul de ordonanţă mai prevede că, începând cu 31 decembrie 2011, pentru obligaţiile principale datorate de CFR SA şi care fac obiectul conversiei în acţiuni nu se mai calculează şi nu se datorează obligaţii accesorii. \"Administratorii companiei vor convoca adunarea generală extraordinară a acţionarilor pentru a decide cu privire la majorarea capitalului social şi la emisiunea de acţiuni, în scopul conversiei în acţiuni a creanţelor fiscale\", se arată în document. Acordul adunării reprezintă condiţia pentru realizarea conversiei. Acţiunile emise de CFR SA ca urmare a conversiei datoriilor vor fi transferate Ministerului Transporturilor, în calitate de acţionar unic al companiei. Operaţiunea este justificată de către ministerul iniţiator prin necesitatea de a realiza \"echilibrarea economico-fiananciară a societăţii\" şi achitarea arieratelor, pentru depăşirea dificultăţilor generate de lipsa temporară a disponibilităţilor băneşti şi evitarea acumulării unor noi datorii. În opinia ministerului, neadoptarea acestei măsuri în regim de urgenţă ar împiedica îndeplinirea obiectivelor stabilite cu Fondul Monetar Internaţional. O operaţiune similară de ştergere a datoriilor a fost aprobată de Guvern prin ordonanţă de urgenţă aprobată în ultima şedinţă din 2006, înainte de intrarea României în Uniunea Europeană, pentru 34 de societăţi comerciale, inclusiv CFR SA, dar Comisia Europeană nu a avizat actul normativ nici până în prezent.



12