Datoriile partenerilor rău-platnici pot fi recuperate de Fisc

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Datoriile partenerilor rău-platnici pot fi recuperate de Fisc

Economie 14 Ianuarie 2010 / 00:00 582 accesări

Patronii care au datorii la stat şi bani de recuperat de la parteneri neparolişti trebuie să ştie că Fiscul îi poate ajuta să încaseze facturile neachitate de terţi în contul datoriei către bugetul general consolidat. Procedura de recuperare a banilor neîncasaţi de la astfel de parteneri se numeşte executare silită prin poprire. „Potrivit Ordonanţei Guvernului 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. Poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înfiinţează de către organul de executare, respectiv Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Constanţa, printr-o adresă care va fi trimisă prin scrisoare recomandată, cu dovada de primire, terţului poprit, împreună cu o copie certificată de pe titlul executoriu. Totodată, va fi înştiinţat şi debitorul despre înfiinţarea popririi“, a declarat şeful AFP Constanţa, Ionuţ Mişa. Cu alte cuvinte, AFP Constanţa, prin serviciile de executare, pe lângă somaţii şi sechestre, mai recurge şi la aplicarea prevederilor legale în ceea ce priveşte poprirea la terţi. Procedura este simplă. Un debitor către bugetul general consolidat solicită organului fiscal teritorial sprijinul în vederea recuperării sumelor pe care le are de încasat de la clienţii rău-platnici. În baza facturilor neîncasate, precum şi a contractelor prezentate de către debitor, organul fiscal trimite o adresă de înfiinţare a popririi către terţ (clientul debitorului). Acesta, conform prevederilor legale, este obligat ca, în termen de cinci zile de la primirea comunicării, să înştiinţeze organul de executare, în cazul în care datorează vreo sumă de bani cu orice titlu debitorului. Poprirea se consideră înfiinţată la data la care terţul poprit, prin înştiinţarea trimisă organului de executare, confirmă că datorează sume de bani debitorului sau la data expirării termenului prevăzut de lege. După înfiinţarea popririi, terţul poprit este obligat să facă, de îndată, reţinerile prevăzute de lege şi să vireze sumele reţinute în contul indicat de organul de executare, comunicând totodată în scris existenţa altor creditori. Această procedură ieftină este aplicată cu rezultate notabile, afirmă repezentantul Fiscului. Practic, în condiţiile în care cei mai mulţi jurişti şi avocaţi percep onorarii consistente pentru astfel de servicii, finanţiştii recuperează debitele respective fără vreo taxă sau cost suplimentar. Singurul câştig al organului fiscal: recuperarea datoriilor curente sau istorice în contul bugetului de stat.



12