După îndelungi tergiversări, Guvernul a aprobat memorandumul privind ştergerea datoriilor kazahilor de la Rompetrol. Astfel, statul va încasa doar 270 dintre cele 760 milioane dolari cu care a creditat Rompetrol în 2003. Memorandumul cu Rompetrol pentru stingerea litigiului şi ştergerea datoriilor istorice ale companiei a fost semnat în februarie 2013, statul fiind reprezentat de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. Trei zile mai târziu s-a suspendat procesul intentat de statul român în 2010 pentru recuperarea datoriilor. Autoritățile au acceptat să vândă 26% din pachetul propriu de acțiuni, în valoare de 200 milioane dolari, dar s-au asigurat ca restul de 18% să nu poată fi diluat de KazMunaiGaz timp de trei ani. În prezent, surse din piața energetică spun că în calculele Guvernului ar intra și înfiinţarea unei companii botezate provizoriu „RomKaz“, în care Rompetrol şi KazMunaiGaz să fie parteneri egali, prin care România să se lege la conducta SouthStream (un alt proiect aflat deocamdată pe hârtie), printr-o prelungire din Bulgaria la Negru Vodă.