Reprezentanţii Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) au anunţat că, de la 1 mai, toate instituţiile medicale din România îşi vor publica cheltuielile şi veniturile pe portalul realizat în cadrul proiectului „e-sănătate”. “Proiectul, punct distinct al strategiei e-România, se va concretiza, pînă la 1 mai, în executarea unui portal pe care toate instituţiile medicale din România îşi vor publica cheltuielile şi veniturile în spiritul transparenţei acestui sistem”, se arată în comunicatul MCSI. Astfel, ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, şi ministrul Sănătăţii, dr. Ion Bazac, au constituit o comisie mixtă formată din secretari de stat şi experţi, care va gestiona şi monitoriza implementarea strategiei societăţii informaţionale din domeniul sănătăţii. Prin realizarea strategiei “e-sănătate” se doreşte crearea unui sistem de sănătate performant şi modern, creşterea accesibilităţii serviciilor medicale, precum şi eliminarea discriminărilor în abordarea acestora, prin utilizarea instrumentelor specifice societăţii informaţionale.