Criza acută prin care trece România şi disperarea autorităţilor locale de a face rost de bani la bugetele locale împing primăriile la a lua măsuri foarte dure. Dacă mulţi români s-au trezit, în ultima perioadă, cu mai puţini bani în cont, n-ar trebui să intre în panică. Este „mâna” administraţiilor locale. Astfel că, în goana după bani, una dintre deciziile Primăriilor de a recupera din datoriile populaţiei, care este extrem de nepopulară, priveşte executarea silită a cetăţenilor rău-platnici, fără să le mai trimită zeci de avertismente. Dacă până acum datornicii mai erau păsuiţi pe fondul crizei, fiecare bănuţ contează, iar autorităţile nu mai iartă pe nimeni. Modelul, aplicat cu succes în multe oraşe din ţară, este adoptat şi de Primăria Medgidia, unde conducerea administraţiei locale ţinteşte să recupereze o mare parte din debite. „Ştiu. În perioada următoare o să fiu extrem de înjurat de către unii cetăţeni. Dacă nu îşi vor plăti datoriile la timp, vom începe să ne recuperăm banii din conturi, cu ajutorul băncilor, de la societăţile comerciale unde sunt angajaţi sau le vom lua diferite bunuri care să acopere valoarea debitelor. Din păcate, nu îmi doresc să fac acest lucru, dar situaţia financiară o impune, mai ales că anumiţi cetăţeni evită să-şi plătească datoriile, chiar dacă situaţia lor financiară este bună. Dacă alţi contribuabili, cu venituri totuşi modeste, reuşesc să-şi plătescă dările la timp, de ce nu ar fi în stare şi alţii să facă acelaşi lucru?”, a spus Iordache. Primarul a afirmat că acţiunea de „urmărire” a rău-platnicilor a început săptămâna trecută, Primăria trimiţând peste 200 de titluri executorii cu somaţie de plată. „Oamenii au termen 15 zile să vină la Primărie pentru a-şi plăti taxele şi impozitele restante. Unii din cei somaţi au datorii foarte vechi, de ani de zile. După expirarea termenului de somaţie vom trece la „acţiune”. Nimeni nu va fi iertat”, a adăugat Iordache. El a mai precizat că în această acţiune s-a inspirat de la Primăria Constanţa, care face acest lucru de ani buni. „Ei au avut succes. De ce oare nu am avea şi noi. Repet, oamenii de bună credinţă nu vor avea probleme, dar trebuie să respecte legea”, a conchis primarul.