Datornicii la bugetul local vor fi executaţi silit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
SPITVBL

Datornicii la bugetul local vor fi executaţi silit

Administrație 16 Noiembrie 2011 / 00:00 895 accesări

Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL) Constanţa aminteşte contribuabililor că a fost demarată procedura de urmărire şi executare silită în vederea recuperării debitelor neachitate bugetului local, aferente semestrului doi din anul 2011, pentru care termenul scadent de plată a expirat la 30 septembrie. Pentru sumele neachitate până la data scadenţei au fost emise somaţii de plată, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, care vor fi comunicate debitorilor împreună cu un exemplar al titlului executoriu. „Dacă, în termen de 15 zile de la primirea somaţiei, contribuabilul nu achită sumele datorate, inspectorii fiscali continuă măsurile de executare silită, prin înfiinţarea popririlor pe venituri sau prin sechestrarea şi valorificarea bunurilor aparţinând acestora“, a declarat directorul executiv al SPITVBL, Virginia Uzun. Ea a adăugat că plata sumelor din dosarele de urmărire şi executare silită se poate efectua la toate ghişeele instituţiei.

Taguri articol


12