Recuperatorii (sau companiile de colectare a creanțelor, cum le place să-și spună) se bazează doar pe 25% dintre debitorii veniți la pachet de la bănci, firme de telecomunicații și/sau utilități. Ăștia ar fi ăia proști. Din restul, 50% nu pot fi găsiți (tre’ s-arunci ce ai în blugi, dacă vin recuperatorii, fugi!?), iar 25% folosesc cu succes strategia „Moromete“, adică n-au nici bani și nici bunuri cu care să acopere datoriile. Datele vin de la o firmă de profil, pe numele ei EOS (nu știm ce se mai întâmplă cu cei de la Kruk, chiar ne lipsesc informările lor despre recuperatorii cu suflet și angajații-model - n.r.), al cărei director, Georg Kovacs, spune că „debitorii își permit, în general, să plătească 15 euro/lună către firmele de recuperare, comportamentul de plată stabilizându-se în ultimii ani“. Problema e că grosul activității - clientul de bancă - începe să se subțieze. Deși se simte o creștere a numărului datornicilor din telecom și utilități, sectorul bancar dă cu minus, în condițiile în care creditarea scade de la o lună la alta. „În cazul creditelor ipotecare neperformante, băncile vând uşor garanţiile executate, precum un apartament în Bucureşti sau în marile oraşe, însă casele sau terenurile din oraşe mici și comune se vând foarte greu“, punctează Kovacs. Piaţa autohtonă de colectare a creanţelor, formată din 10 companii mari, locale şi internaţionale, şi 30 - 40 firme mici şi medii, a crescut anul trecut cu 10%, la 260 milioane lei. Din total, EOS a atras afaceri de circa 60 milioane lei, urmată de Kruk, cu circa 30 milioane lei, şi Coface, cu aproape 25 milioane lei, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.