Curtea de Apel Constanţa a decis majorarea despăgubirilor morale cerute de rudele unui tânăr omorât într-un accident rutier, dar şi de una dintre persoanele rănite. Conform sentinţei emise la sfârşitul săptămânii trecute, Ioan Gabriel Marin, de 29 de ani, din Cernavodă, va trebui să le dea câte 15.000 de euro (faţă de 10.000 de euro cât a hotărât instanţa de fond) celor două surori şi fratelui victimei. Totodată, tatăl tânărului va primi de la Marin 10.000 de euro daune morale şi 57.450 de lei daune materiale. De asemenea, Marin este obligat să-i plătească lui Marius Taifas, unul dintre bărbaţii răniţi în accident, 17.000 de euro, daunele iniţiale acordate acestuia fiind de 15.000 de euro. Sentinţa este definitivă.
TRAGEDIA Amintim că accidentul mortal a avut loc, în noaptea de 3 spre 4 iulie 2012, în Cernavodă. Potrivit anchetatorilor, Marin a condus un autoturism marca Audi, pe strada Nicolae Titulescu. Ajuns la intersecţia cu strada Crişan, acesta nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire“ şi a intrat în coliziune cu un Ford, la volanul căruia se afla Bogdan Alexandru Sandu, de 22 de ani, din Cernavodă. Martorii au sunat la 112. În scurt timp, mai multe ambulanţe au sosit la locul accidentului. Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze pe Bogdan Alexandru Sandu. Alţi trei pasageri din Ford, Florina Denisa Pârvu, Claudiu Daniel Păvală şi Marius Taifas, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la spital. Gabriel Marin a fost cercetat în libertate pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, însă, după condamnarea sa definitivă la un an şi jumătate de închisoare cu executare, în octombrie 2013, a fost încarcerat în penitenciar. Ulterior, rudele victimei l-au dat în judecată pe Marin pentru a-i cere acestuia să le plătească daune morale şi materiale.