David Cameron afirmă că planul său privind imigraţia necesită modificarea Tratatelor UE

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

David Cameron afirmă că planul său privind imigraţia necesită modificarea Tratatelor UE

Externe 28 Noiembrie 2014 / 14:44 391 accesări

Premierul britanic, David Cameron, a declarat astăzi că planul său destinat limitării afluxului de imigranţi din Uniunea Europeană în Marea Britanie va necesita modificarea Tratatelor europene, relatează AFP. "Nu există nici o îndoială că planul în ansamblul său va necesita câteva modificări ale Tratatelor şi sunt încrezător în capacitatea noastră de a le negocia", a declarat el, în timp ce îşi prezenta măsurile. Într-un discurs foarte aşteptat, premierul britanic, aflat sub presiunea opiniei publice şi a curentului eurofob, a pledat pentru o limitare a accesului la indemnizaţii sociale al imigranţilor care provin din Uniunea Europeană. Planul său, a cărui aplicare rămâne incertă, prevede un termen de patru ani înainte ca imigranţii să poată obţine anumite avantaje, precum reducerea impozitelor sau locuinţe sociale. Această măsură vizează în primul rând muncitorii slab calificaţi veniţi în special din estul Europei. Un imigrant nu ar trebui să vină în Marea Britanie fără o ofertă de lucru şi va fi rugat să părăsească ţara după şase luni dacă nu şi-a găsit un loc de muncă, a adăugat Cameron, care susţine că vrea să revină la politicile implementate în anii '80 de Margaret Thatcher. Alte variante evocate în ultimele săptămâni, precum instaurarea unui plafon privind numărul de imigranţi, au fost însă abandonate. Consilierii premierului conservator se tem că o asemenea măsură nu poate fi aplicată pentru că nu ar fi conformă cu principiul liberei circulaţii a persoanelor în UE.



12