De 1 Decembrie, la Maritimo Shopping Center, s-a petrecut româneşte, cu dans popular şi muzică autentică. Petrecerea de sâmbătă a fost deschisă pe ritmuri dobrogene, de geampara, de către prichindeii care alcătuiesc Ansamblul Folcloric al Fundaţiei „Fantasio”, pregătiţi de coregrafa Elena Dordea, care au purtat cu mândrie culorile tricolorului.„A fost ceva minunat că am dansat în deschiderea acestui spectacol, de 1 Decembrie. Am avut emoţii mari, dar au trecut. Mi se pare un lucru mare”, a spus Emma Albici, în vârstă de zece ani.
ITINERAR COREGRAFIC CU... DOBROGEANCA După acest preambul coregrafic, a venit rândul celor de la ansamblul Centrului Cultural Ovidiu, Dobrogeanca, coordonat de Elena Dordea, să încingă scena, purtând publicul în paşi de dans prin Dobrogea, Oltenia şi Moldova. „Ne face plăcere să reprezentăm tradiţiile şi dansurile româneşti. Am observat că 1 Decembrie este singura zi în care toţi suntem mândri că suntem români, iar acest lucru mă bucură nespus. Măcar într-o singură zi din an gândim la fel”, a spus Emilian Alexandru, membru al ansamblului Dobrogeanca de zece ani şi, totodată, student în anul al III-lea la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Ovidius”.
BRÂULEŢUL DOBROGEAN După evoluţia ansamblului Dobrogeanca, şi Brâuleţul dobrogean le-a urat constănţenilor, prin dans şi cântec, „La mulţi ani!”.
MUZICĂ ROMÂNEASCĂ VECHE Seara s-a încheiat cu un recital autentic românesc, oferit de orchestra condusă de violonistul Jean Tiţa Bibu şi formată, în proporţie de 80%, din instrumentişti din orchestra simfonică a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski”. „De această dată, am surprins publicul numai cu muzică românească veche, nealterată, nepoluată. Am trecut prin toate zonele ţării: Ardealul, Oltenia, Moldova, Bucovina şi, bineînţeles, Dobrogea”, a spus violonistul Jean Tiţa Bibu, care a fost, totodată, şi solist vocal.
Spectacolul oferit de Maritimo Shopping Center s-a încheiat în acordurile celebrei piese a lui Grigoraş Dinicu, „Ciocârlia”.
Receptivi la tradiţii, cei mai tineri dintre spectatori, prichindei de câţiva ani, adolescenţi, dar şi părinţi, s-au prins în horă, în cadrul fiecăruia din cele trei momente coregrafice şi muzicale care au alcătuit programul artistic de 1 Decembrie.