De 1 Mai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

De 1 Mai

Justiție 04 Mai 2009 / 00:00 585 accesări

Picnicuri pentru vîrstnici, la Constanţa

Ca în fiecare an, Primăria şi Consiliul Local Municipal Constanţa au invitat toţi vîrstnicii municipiului să petreacă 1 Mai muncitoresc în compania muzicii populare şi a micilor, la tradiţionalele picnicuri organizate de municipalitate. Şi de această dată, primarul Constanţei, Radu Mazăre, s-a aflat în mijlocul pensionarilor pentru a sărbători ziua de 1 Mai. “Dacă tot aţi muncit o viaţă întreagă ca să construiţi acest oraş, eu cred că măcar atît putem face şi noi pentru dumneavoastră. Nu este nimic anormal şi mai ales, nu este o acţiune electorală aşa cum am fost acuzaţi anul trecut. Vom organiza astfel de acţiuni în fiecare an, atît timp cît voi fi eu primar şi sper ca şi după aceea tradiţia să fie continuată“, le-a spus Mazăre vîrstnicilor. Alături de primar au petrecut cu vîrstnicii din Constanţa senatorul Alexandru Mazăre şi deputatul Eduard Martin. “Este o zi în care trebuie să fim în mijlocul oamenilor, mai ales că vremea a fost atît de frumoasă. Este o vreme superbă şi trebuie să profităm de ea“, a spus Eduard Martin. “Ne simţim foarte bine printre constănţeni şi arătăm că nu este o acţiune cu caracter electoral, după cum am fost acuzaţi anul trecut, ci, pur şi simplu, este o sărbătoare pe care o petrecem alături de constănţeni, fie că sînt sau nu alegeri“, a spus, la rîndul său, Alexandru Mazăre. Întrebat de un pensionar dacă va pleca la Bucureşti, să candideze la Preşedinţie, Mazăre le-a spus vîrstnicilor că este hotărît să nu plece pentru o altă funcţie la Bucureşti, ci să rămînă în continuare primar al constănţenilor. Picnicurile au fost organizate în cluburile de vară ale pensionarilor din Parcul din Piaţa Farului, strada Egretei nr. 2 - zona CET, Ţara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, piaţeta de pe strada Badea Cîrţan, Parcul de la Gară, Parcul de la Casa de Cultură, Parcul din Tomis II şi Parcul din zona Teatrului de Stat Constanţa.

Ionela HALCIUC

Ziua Internaţională a oamenilor muncii la Năvodari

La Năvodari, ziua de 1 Mai a fost marcată printr-o serbare cîmpenească, administraţia locală organizînd o mega-petrecere la care au participat mii de cetăţeni. Manifestarea s-a desfăşurat pe platoul Taberei “Delfinul”, din Năvodari, cei prezenţi la eveniment bucurîndu-se de un spectacol muzical, dar şi de mititei, tochitură românească, friptură de purcel, berbecuţ la proţap, bere, sucuri şi cafea, toate fiind oferite de Primăria Năvodari. “În fiecare an pînă acum, PSD-ul a organizat întîlniri de 1 Mai la iarbă verde pentru cei mulţi, pentru cei care muncesc”, a spus primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei. “Acum, în calitate de primar, pretenţiile sînt mai mari şi din partea mea, şi din partea oamenilor. Sîntem bine organizaţi şi nu ne lipseşte nimic pentru a petrece Ziua Internaţională a oamenilor muncii”, a mai spus primarul. Pe scena amenajată de Primărie au evoluat artişti de muzică populară, dar şi uşoară: taraful “Virtuoşii” din Năvodari, Laura Lavric, Maria Dragomiroiu, Ileana Ciuculete, Nemuritorii, Ro-mania, Inba, Celia şi Raffman. Nicolae Matei i-a asigurat pe locuitorii urbei că “dorinţa de a face treabă în oraş este incomparabil mai mare decît aceea de a ajunge primar. Năvodărenii o să vadă de la lună la lună că oraşul o să prindă culoare şi că lucrurile se vor schimba în bine. Lucrăm în toate cartierele şi cred că sîntem pe drumul cel bun”, a adăugat Matei.

Ionela HALCIUC

Petrecere cîmpenească social democrată la Mangalia

Stadionul clubului de fotbal „Callatis” din Mangalia s-a dovedit a fi, ieri, locul perfect pentru o petrecere cîmpenească oferită de către PSD Mangalia tuturor cetăţenilor oraşului. Mititeii, berea şi muzica de petrecere românească au creat cadrul perfect pentru o mulţime de oameni, timp de cîteva ore. Cetăţenii care au răspuns invitaţiei PSD de a participa la această petrecere cîmpenească s-au distrat pînă spre seară. Între o sîrbă şi o horă, stînd pe iarbă sau pe băncuţele din lemn aduse de organizatori, oamenii s-au bucurat de încă un prilej de a se simţi bine, la sfîrşitul minivacanţei de 1 Mai. Preşedintele organizaţiei locale a PSD Mangalia, primarul Claudiu Tusac, i-a salutat pe toţi cei prezenţi şi s-a încins într-o mare horă, alături de cei care au răspuns invitaţiei PSD de a încheia împreună sfîrşitul de săptămînă. S-au consumat aprox. 10.000 de mititei şi 2.000 litri de bere. Claudiu Tusac a precizat că scopul acestei întîlniri a fost de a forma o societate civilă care să se implice în problemele comunităţii şi să reacţioneze ca într-o mare familie pentru rezolvarea problemelor de interes comun. „Oamenii se cunosc mai bine la astfel de evenimente, comunică mai deschis, iar relaţiile bune interumane constituie baza unei comunităţi omogene.



12