În ultimele luni, miniștrii s-au perindat pe la Constanța pentru a supraveghea îndeaproape modul în care se desfășoară lucrările în proiectele derulate pe fonduri europene. În noiembrie, ministrul Mediului de la acea vreme, Attila Korodi, a venit de două ori să verifice stadiul lucrărilor de salvare a zonelor costiere ale litoralului românesc de la eroziune, oprire a înaintării apei către uscat și extindere a plajei turistice. În martie, pe litoral au ajuns ministrul Fondurilor Europene - Eugen Teodorovici și actualul ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu. Ieri, așa cum a promis la ultima vizită, Gavrilescu a venit din nou la Constanța pentru a se asigura că plajele au fost eliberate de constructori, iar de la 1 Mai, turiștii vor avea unde să se bronzeze. După vizita efectuată la șantierul constructorului austriac, care are lucrări în zona Mamaia Sud, ministrul Mediului s-a declarat mulțumit de faptul că plajele au fost eliberate. ”Așa cum am promis la ultima vizită, turiștii care vor ajunge la mare de 1 Mai vor avea plaja eliberată de pietre și numai acolo unde va fi nevoie va fi plaja împrejmuită, semaforizată, semnalizată și păzită”, a explicat ministrul Gavrilescu. Aceasta a adăugat că, în zona hotelului Sulina din stațiunea Mamaia, lucrările vor continua încă două - trei săptămâni, însă plaja este liberă. ”Mai sunt lucrări de finalizare, însă nu mai sunt pietre, ceea ce este cel mai important ca să nu existe accidente. Firma s-a ținut de cuvânt, a îndepărtat toate lucrurile contondente, pietre, astfel încât lucrările să fie continuate doar în dreptul hotelului Sulina”, a precizat oficialul. Constructorul a adăugat că înnisiparea plajei, care va combate eroziunea costieră, va începe la 15 septembrie. ”Suntem în grafic cu eliberarea plajei, însă proiectul va fi finalizat la sfârșitul anului”, a explicat seful șantierului din stațiunea Mamaia, Bogdan Mărginean. Ministrul Gavrilescu și-a exprimat speranța că proiectul va fi extins pe întregul litoral și a adăugat că va supraveghea în continuare derularea proiectului până la încheierea contractelor. ”Bineînțeles că firmele, în momentul în care nu-și vor respecta programul până la sfârșitul anului 2015, vor fi sancționate, penalizate conform contractului, ținând cont că este vorba de fonduri europene. Nu cred că își asumă nimeni ca banii noștri, ai românilor să fie puși pentru cineva care nu a îndeplinit un contract”, a spus ministrul.